Stiri TV

‘Noaptea e un sfetnic bun și am încredere în decizii corecte în zilele următoare’


Președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, a comentat primele rezultatele exit-poll cu privire la alegerile prezidențiale. „Candidatul nostru nu este pe podium”, a spus vizibil dezamăgit Ilie Bolojan. „Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potențialul PNL, orice s-ar spune. Pentru fiecare rezultat, în orice sistem democratic, există o răspundere pe care strategic cei care conduc partidul trebuie să și-o asume”, a spus Ilie Bolojan, indicând faptul că Nicolae Ciucă ar trebui să-și dea demisia din funcția de președinte PNL.

„Suntem în situația în care numărul mare de candidați pe zona de modernizare a făcut ca votul în această zonă să fie fragmentat și dacă acest rezultat estimat prin exit-poll-uri va rămâne așa cum este după numărătoare, înseamnă că va rămâne așa doar pentru că și pe partea cealaltă de protest masiv lucrurile s-au împărțit. Gândiți-vă ce s-ar fi întâmplat dacă acolo nu s-ar fi splitat voturile și asta cred că spune multe și despre înțelepciune și despre maturitate ce trebuie să faci atunci când trebuie să iei decizii. În ceea ce privește votul pentru PNL, avem rezultate diferite în funcție de sondaje pentru candidatul PNL, dar așa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podium. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potențialul PNL, orice s-ar spune. Pentru fiecare rezultat, în orice sistem democratic, există o răspundere pe care strategic cei care conduc partidul trebuie să și-o asume, mai ales când există o diferență între datele proiectate, prognozate și rezultate. PNL are două posibilități, din punctul meu de vedere: să înțeleagă această lecție și să ia anumite decizii și să înțeleagă că partidul trebuie să fie un factor de modernizare pentru România și să-și reprezintă electoratul sau, dacă va continua în această formulă, înseamnă că rezultatele vor fi cele așteptate. Noaptea e un sfetnic bun și am încredere în decizii corecte în zilele următoare”, a spus Bolojan, după primele exit-poll-uri.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button