Sport
Zverev l-a învins pe Ruud şi s-a calificat în finala Roland Garros
Germanul Alexander Zverev s-a calificat, vineri, în finala turneului de la Roland-Garros, după o bătălie cu norvegianul Casper Ruud care a durat mai bine de două ore şi jumătate, potrivit news.ro.
Zverev s-a impus cu scorul de 2-6, 6-2, 6-4, 6-2.
În finală, el îl va înfrunta pe spaniolul Carlos Alcaraz pentru un prim titlu de Grand Slam.
Al patrulea favorit, aflat la a patra semifinală consecutivă la Roland-Garros, a reuşit în cele din urmă să se impună şi să devină al doilea german care ajunge în confruntarea pentru titlu în Era Open şi să egaleze performanţa lui Michael Stich din 1996, potrivit Reuters.