Diaspora

Zi de sărbătoare pentru comunitatea romano-catolică românească din Cetatea Eternă


Duminică, 17 noiembrie a fost zi de sărbătoare pentru comunitatea romano-catolică românească din Cetatea Eternǎ, la biserica San Vitale din Roma. Aniversarea a 25 de ani de existență a parohiei a fost marcată prin vizita și celebrarea slujbei de către Eminența Sa Cardinalul Secretar de Stat al Sf.lui Scaun, Pietro Parolin (funcție echivalentă cu cea de Prim ministru).

Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, George Bologan, a participat la momentul aniversar și de comuniune, prezența sa privilegiind un schimb de opinii cu Secretarul de Stat.

Cei 25 de ani de slujire neîntreruptă au făcut ca rădăcinile comunității de români catolici sā se păstreze nealterate. Îndemnul Înaltului Prelat a fost de a avea curajul speranței și de a înțelege sensul fericirii care este mult mai important decât lamentările deprimării. Prezența Cardinalului Secretar de Stat alături de comunitatea românească a fost un gest de apreciere față de aceasta și de prietenie față de România. Copleșitor entuziasmul și participarea întregii comunități la reușita celebrării. Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun își exprimă aprecierile și recunoștința pentru munca pastorală depusă de părintele Isidor Iacovici.

Sursa: Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun

 

 




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button