Vlad Petreanu părăsește matinalul ‘Deșteptarea’ după 12 ani
Jurnalistul Vlad Petreanu, una dintre cele mai cunoscute voci ale radioului românesc, și-a anunțat plecarea din matinalul „Deșteptarea” de la Europa FM, într-o postare pe Facebook. După 12 ani de emisii zilnice, Petreanu a decis să lase locul colegilor săi, pentru a dezvolta noi proiecte.
„Aceasta este ultima săptămână în care voi mai participa la matinalul meu cel drag, pe care-l realizez zi de zi deja de 12 ani. Este o decizie pe care am luat-o în urmă cu ceva timp, după ce m-am frământat mult mai mult timp”, a scris jurnalistul. El a explicat că decizia de a renunța la „Deșteptarea” a fost luată după multe reflecții, iar anunțul a fost făcut conducerii radioului încă de la începutul acestui sezon.
Motivele deciziei: oboseala și dorința de a explora alte direcții
Vlad Petreanu a enumerat principalele motive care l-au determinat să ia această hotărâre: un deficit cronic de somn și dorința de a dezvolta alte proiecte media.
„În primul rând, este vorba de o adâncă oboseală și de un deficit cronic de somn pe care nu mai reușesc să-l compensez de ani de zile. N-am avut niciodată probleme cu trezitul în zori, dar, de la un timp, am început să am probleme cu adormitul, seara. Așa e viața – te pregătești pentru una, vine alta. A trebuit, deci, să iau o decizie”, a mărturisit jurnalistul.
De asemenea, programul intens al unui matinal de radio i-a limitat posibilitățile de a explora alte proiecte. „A realiza un matinal radio presupune o disciplină de fier (măcar pentru mine) și mult timp investit în pregătirea emisiunii: în fiecare seară sumar și redactare, în fiecare dimineață live, an după an. […] Timp să faci și altceva nu prea mai rămâne.”
Schimbări la „Deșteptarea” și planuri de viitor
Petreanu a subliniat că emisiunea va continua într-un nou format, din ianuarie, cu Adi Luca alături de Luca Pastia. „Vor fi o mulțime de surprize, rubrici noi, contributori noi, și un nou coleg care va face echipă cu Luca Pastia: Adi Luca. Sunt convins că vă va plăcea mult să vă petreceți diminețile alături de ei și sper că veți rămâne pe frecvență.”
Deși se retrage de la matinal, jurnalistul va rămâne în echipa Europa FM, urmând să păstreze binecunoscuta rubrică „Republica Fantastică România” și să revină cu o nouă emisiune care „nu va începe în zori.”
Mesaj pentru ascultători: „Mi-a plăcut la nebunie să vorbesc cu voi”
„Le rămân recunoscător tuturor colegilor mei, foști și actuali, de la care am avut de învățat atâtea lucruri în acest timp și alături de care am trăit unele dintre cele mai puternice și memorabile experiențe jurnalistice din viața mea”, mai scrie jurnalistul.
Către ascultători, Vlad Petreanu a transmis un mesaj: „Mi-a plăcut la nebunie să vorbesc cu voi, în fiecare dimineață, să râd, să mă întristez sau să mă înfurii împreună cu voi, văzând ce se mai întâmplă în jurul nostru.”
Reflectând asupra anilor petrecuți la radio, jurnalistul a remarcat unicitatea acestui mediu de comunicare. „La radio suntem împreună, realizatorii și ascultătorii, într-un spațiu foarte intim, iar asta impune sinceritate și adevăr. Nu stai atât de aproape de cineva decât dacă-ți este drag.”
„Nu ne spunem adio”
În încheiere, Vlad Petreanu a subliniat că această decizie nu înseamnă o despărțire definitivă. „Carevasăzică, încă 5 zile cu mine la Deșteptarea, apoi o vacanță mai scurtă pentru colegi și una mult mai lungă pentru mine, pentru că trebuie să-mi reîncarc bateriile și să-mi reinițializez creativitatea. […] Evident, ne vom reauzi cu bine – pentru că nici nu concep să se-ntâmple altfel.”.