VIDEO Zeci de kilometri de autostradă
Alţi 32 de kilometri de autostradă de pe A7 vor fi inauguraţi marți după ce alte două loturi vor fi deschise traficului rutier. În total, săptămâna aceasta se va putea circula pe un total de 59 km din totalul de 320 km dintre Ploieşti şi Paşcani.
La aproape două săptămâni de la primii kilometri din A7 construiţi prin PNRR, Ministerul Transporturilor vrea să deschidă traficul rutier pe un nou lot între Buzău şi Râmnicu Sărat. Tronsonul de 32 km este cu atât mai important cu cât Râmnicu Sărat nu are o centură ocolitoare, iar A7 va avea şi acest rol, reducând masiv traficul şi poluarea din oraş.
În total, de miercuri se va putea circula pe un total de 59 km din cei 320 km dintre Ploieşti şi Paşcani pe A7, în regim de autostradă.
„Până la sfârşitul anului vom circula pe toată distanţa de 82 km între Buzău şi Focşani şi vom mai da în trafic încă 39 km aferenţi Loturilor 1 şi 2 ale Autostrăzii Ploieşti – Buzău”, a spus Irinel Ionel Scrioşteanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor.
Aceşti kilometri de autostradă se adăugă anul acesta celor 1.115 kilometri de drum de mare viteză pe care se circulă deja în România. Primul lot din A7 a fost centura Bacăului, inaugurată în decembrie 2020.
„Românii vor putea circula, până la Crăciun, pe aproximativ 130 din cei 319 km ai Autostrăzii Moldovei! Împreună cu preşedintele Marcel Ciolacu am verificat ultimele pregătiri făcute de constructor, înainte de darea în circulaţie, săptămâna viitoare, a tronsoanelor dintre Buzău şi Râmnicu Sărat. Urmează, în decembrie, darea în circulaţie a ultimului tronson dintre Buzău şi Focşani (36 km) şi a primelor loturi din Autostrada Ploieşti-Buzău (49,35 km). Se vor finaliza anul viitor toate celelalte loturi din A7, construite prin PNRR (319 km), dar şi drumul expres Brăila – Galaţi (10,76 km), a cărui construcţie este finanţată prin PT”, a spus Sorin Grindeanu, ministrul transporturilor.
Dezvoltare în ritm fără precedent
El a subliniat că mai departe, sunt continuate procedurile şi pentru celelalte secţiuni din A7, de la Paşcani până la Siret – vama cu Ucraina, de 118 km, care nu sunt prinşi în PNRR. Tot anul viitor vor începe lucrările pentru construcţia primelor loturi ale A8 (Autostrada Unirii) şi a podului de la Ungheni peste Prut, care acum este doar unul feroviar, dar va fi şi unul rutier, de autostradă.
Dezvoltarea noilor autostrăzi, în special A0, noua centură a Bucureştiului, dar şi A7, va deschide noi poli de dezvoltare de industrial, sunt de părere consultanţii din domeniu, însă în multe cazuri cei care construiesc sunt uneori la concurenţă cu dezvoltatorii de rezidenţial, de asemenea interesaţi de nodurile rutiere.
Anul 2024 deja a adus comenzi record ale statului român pentru piaţa de construcţii, în condiţiile în care numai în iulie erau scoase la licitaţie proiecte de infrastructură, spitale, şcoli în valoare de peste 10 miliarde de euro. Mai mult, constructorii se aşteaptă ca până în 2030 valoarea proiectelor publice să urce la cel puţin 120 mld. euro.