VIDEO Ilie Bolojan dezvăluie cum va acoperi România cheltuielile de apărare impuse de NATO
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a afirmat, marţi, că România a fost una dintre puținele țări europene care a alocat un buget de peste 2% din PIB pentru apărare.
”Aceste contribuții suplimentare vor însemna creșterea cheltuielilor de apărare. Suntem una din puținele țări europene care a avut un buget de peste 2%. Media era de sub 2%. Trebuie să continuăm pe această direcție. La summit-ul de la Haga se va discuta ce angajamente sunt necesare și ce poziție vor avea SUA față de NATO.
Creșterea cheluielilor de apărare este totuși o cheltuială care va trebuie să fie acoperită. Din acest punct de vedere, după discuția cu Ministerul de Finanțe, este accesarea creditului pus la dispoziție de UE.
Dobânzile sunt mult mai mici decât cele ale unui credit pe care țara noastră ar trebui să îl acceseze astăzi. Va fi în mod cert o sarcină suplimentară pe care nu o aveam”, a spus Ilie Bolojan într-o conerință de presă.