Stiri TV
VIDEO-FOTO Informații contradictorii în declarațiile lui Georgescu
Călin Georgescu pare că nu știe cum să mai răspundă la întrebările ce țin de întâlnirile pe care le-a avut, de-a lungul timpului, cu tot felul de persoane dubioase. După ce a dat din colț în colț când a fost pus să explice fotografiile în care apare de șeful mercenarilor, Horațiu Potra, și de bodyguardul său, Eugen Sechila, ies la iveală alte lucruri. Ceasul din fotografia prezentată la Antena 3 CNN, spun realizatorii postului, ar fi din 2024, însă realizatoarea Anca Alexandrescu, de la Realitatea Plus, susține că ar fi un ceas din 2020.
Astfel, în fotografiile publicate de Antena 3 CNN apare imaginea de la un televizor aflat lângă masa unde discutau cei doi. Despre aceste imagini Călin Georgescu a spus în direct, la Realitatea Plus, că ar fi de acum 3-4 ani.
Numai că în imaginea TV de pe CNN apare reclamă la un ceas Hublot care ar fi fost fost lansat în urmă cu doar două săptămâni.
Pe de altă parte, Anca Alexandrescu, de la Realitatea Plus, a analizat imaginile și susține că ceasul respectiv ar fi un model din 2020.
Dacă imaginile ar fi din perioada pandemiei, nu se explică de ce niciunul dintre cei trei bărbați fotografiați nu purta mască.