Știrile Zilei

VIDEO Beirutul, sub bombardamente puternice chiar înainte de mult așteptatul anunț de încetare a focului


Atacuri israeliene au lovit marţi o parte dens populată a capitalei libaneze şi suburbiile sale sudice, cu câteva ore înainte de anunţul aşteptat al unei încetări a focului care să pună capăt ostilităţilor dintre Israel şi grupul armat libanez Hezbollah, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Un atac asupra Beirutului a lovit cartierul Noueiri fără avertisment de evacuare şi a ucis cel puţin o persoană, a declarat Ministerul Sănătăţii din Liban într-un bilanţ preliminar.

Câteva minute mai târziu, cel puţin 10 lovituri israeliene au lovit suburbiile sudice ale Beirutului. Acestea au început la aproximativ 30 de minute după ce armata israeliană a emis ordine de evacuare pentru 20 de adrese din zonă, cel mai mare avertisment de acest fel de până acum.

În timp ce loviturile erau în curs de desfăşurare, purtătorul de cuvânt militar al Israelului, Avichay Adraee, a declarat că forţele aeriene efectuau un „atac pe scară largă” asupra ţintelor Hezbollah din oraş.

Cabinetul israelian de securitate urmează să se reunească la ora 17:00 pentru a aproba un acord de încetare a focului în Liban.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button