Stiri TV

VIDEO Atac devastator la Beirut


Un atac aerian israelian cu „cinci rachete” a vizat o clădire rezidenţială cu opt etaje din centrul Beirutului, distrugând-o complet, a anunţat sâmbătă o sursă media de stat, în timp ce războiul deschis dintre Israel şi Hezbollah intra în a treia lună, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Capitala Beirut s-a trezit cu un masacru terifiant, aviaţia israeliană distrugând complet o clădire rezidenţială de opt etaje cu ajutorul a cinci rachete, pe strada Maamoun, din cartierul Basta”, a declarat Agenţia naţională de informaţii Ani, precizând că salvatorii acţionează pentru a îndepărta dărâmăturile sub care se află un „număr mare de morţi şi răniţi”.

Jurnalişti AFP la Beirut şi în zonele învecinate au semnalat cel puţin trei explozii puternice, urmate de un miros înţepător, după o zi de bombardamente intense care au vizat suburbiile sudice ale Beirutului, un bastion al grupării libaneze pro-iraniene Hezbollah, aflată în război deschis împotriva Israelului.

Atacul a afectat mai multe clădiri din apropiere, iar ambulanţele s-au deplasat la faţa locului, potrivit imaginilor AFPTV.

Centrul capitalei libaneze a fost vizat de mai multe ori în ultimele luni.

De la începutul violenţelor în octombrie 2023, peste 3.640 de persoane au fost ucise, potrivit Ministerului libanez al Sănătăţii, majoritatea de la escaladarea de la sfârşitul lunii septembrie.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button