Victorii în deplasare pentru Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud şi CS Rapid Bucureşti
CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud şi CS Rapid Bucureşti au obţinut victorii în deplasare, luni, în etapa a 13-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, potrivit Agerpres.
CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud a învins-o pe CSM Târgu Jiu cu 32-25 (13-12), cele mai bune marcatoare de la învingătoare fiind Tamires Morena De Araujo Frossard (5 goluri), Danila Patricia So Delgado Pinto (5), Bianca Bazaliu (4), Seynabou Mbengue Rodriguez (4). Portarul Renata Lais De Arruda a reuşit 11 intervenţii. Helena Gilda Simao Paulo s-a remarcat de la gazde, cu 9 goluri.
Vicecampioana CS Rapid Bucureşti a dispus de CSM Slatina cu 35-24. Albertina Kassoma a fost cea mai bună marcatoare de la vicecampioane, cu 6 goluri, Dorina Korsos a înscris 5, Estevana Polman 4. Diana Ciucă a avut nu mai puţin de 17 intervenţii.
Clasament
1. CSM Bucureşti 36 puncte
2. CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud 33
3. CSM Corona Braşov 30
4. CS Minaur Baia Mare 30
5. CS Rapid Bucureşti 25
6. SCM Râmnicu Vâlcea 24
7. HC Dunărea Brăila 23