Veteranul de război Vasile Adam, decedat la vârsta de 103 ani, înmormântat cu onoruri militare la Vaslui
Veteranul de război col. Vasile Adam, decedat la vârsta de 103 ani, a fost înmormântat, vineri, cu onoruri militare, în Cimitirul „Eternitatea” din municipiul Vaslui, la ceremonie participând militari din Bârlad şi Iaşi.
Născut pe 22 octombrie 1922, colonelul în retragere Vasile Adam se afla printre printre ultimii supravieţuitori ai „Detaşamentului Păuliş”, constituit în perioada august – septembrie 1944, care a avut misiunea de a opri înaintarea trupelor ungureşti care încercau să pătrundă prin Defileul Mureşului şi să zădărnicească acţiunea de eliberare a Transilvaniei de Nord, teritoriu ocupat în urma Dictatului de la Viena.
„Domnul Vasile Adam, cel pe care l-am condus azi pe ultimul drum, a fost un trăitor şi un făuritor al istoriei vii prin participarea la Detaşamentul Păuliş. A fost un om cu o cultură generală vastă, cu care puteam purta discuţii în orice domeniu, de la istorie, literatură sau ştiinţă, un profesionist desăvârşit, un om al dialogului, un om corect, care nu s-a angrenat în conflicte şi care a condus cu rigoare şi devotament filiala vasluiană a Asociaţiei Veteranilor de Război, una dintre cele mai numeroase din ţară. A reprezentat elementul de legătură între această asociaţie nonguvernamentală de utilitate publică şi autorităţile locale. Şi-a trăit viaţa cu demnitate şi onoare, iar pentru mine personal a fost un exemplu din toate punctele de vedere”, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război „Peneş Curcanul” Vaslui, col. (r) Marin Costia.
Veteranul Vasile Adam a fost recompensat de-a lungul vieţii cu numeroase distincţii, printre care şi medalia „Bărbăţie şi Credinţă”, obţinută pentru eroismul cu care şi-a apărat ţara în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. A refuzat în urmă cu mai mulţi ani o distincţie de la autorităţile ruse.
„A fost propus pentru decoraţie şi după ce a aflat acest lucru mi-a mărturisit că a stat o noapte întreagă şi s-a gândit, după care m-a rugat să telefonez la Bucureşti şi să transmit că nu acceptă distincţia, deoarece nu vrea să aibă conştiinţa pătată. Mi-a spus textual: „Eu am luptat pentru ţară, nu pentru ruşi. Din cauza ruşilor şi a regimului comunist am avut atâtea de tras.” A fost un disident al regimului comunist, de pe urma căruia a avut mult de suferit, şi, având în vedere aceste lucruri, a hotărât să nu primească decoraţia”, a mai spus Marin Costia.
Absolvent al Şcolii militare de la Radna, Vasile Adam a fost trimis după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial alături de alţi colegi să instruiască soldaţi din unităţi militare, fiind repartizat la o unitate din Medgidia, ca subofiţer activ, după care a fost trecut în rezervă. Ulterior a activat în domeniul medical, ca asistent igienist şi mai apoi ca tehnician de statistică.
După Revoluţia din 1989, Vasile Adam a constituit la nivelul judeţului Vaslui filiala Veteranilor de Război, în cadrul căreia a activat până la vârsta de 99 de ani. După cei peste 30 de ani petrecuţi la Asociaţia Veteranilor de Război „Peneş Curcanul” Vaslui, Vasile Adam a primit titlul de preşedinte de onoare, ca semn de recunoaştere a activităţii sale în cadrul instituţiei, dar mai ales pentru devotamentul şi curajul cu care a luptat pentru ţară.