Știrile Zilei

Vasile Bănescu speră în trezirea ‘cetățeanului român neturmentat’, care așteaptă soluții, nu discursuri mobilizatoare


Într-o postare recentă pe rețelele de socializare, Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, a transmis un mesaj incisiv despre așteptările reale ale cetățenilor români în contextul socio-politic actual. Sub titlul simbolic „Cetățeanul român neturmentat”, Vasile Bănescu a punctat nevoia de acțiuni concrete și de politici eficiente, în detrimentul discursurilor populiste sau al promisiunilor fără substanță.

 

„Cetățeanul român neturmentat

NU așteaptă cu sufletul la gură un rețetar spiritualist, panteist și fantezist girat de Osho, nici divulgarea „secretului” de a înmulți pâinile și peștii în propria bucătărie, nici discursuri mobilizator legionare transferate mot-à-mot în anul 2024, ci, printre altele,

– soluții economice realiste,

– programe sociale și educaționale articulate,

– cultivarea inteligentă a relațiilor internaționale benefice unei țări europene, nu asiatice,

– ameliorarea atmosferei civice și morale din spațiul instituțiilor unde se dezbat și se aprobă legi, spațiu diferit de al stadioanelor și al iarmarocurilor,

– din ce în ce mai puține discursuri, din ce în ce mai multe fapte, inclusiv cele ale credinței larg afișate,

– mai puțină obscuritate instituțională, mai multă transparență și sobrietate,

– mai puțin zgomot în jurul nimicului, mai multă liniște și claritate derivate din înțelegerea lucrurilor importante pentru comunitate.

Resuscitarea Educației bazată pe disciplină și rigoare, soluția pentru toate“, scrie Vasile Bănescu pe pagina sa de Facebook.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button