Meteo

Val de aer tropical în România. Temperaturile sunt mai mari cu 5-6 grade față de normalul perioadei. Anunțul meteorologilor


Un val de aer tropical aduce temperaturi peste cele normale în prima zi de vară. Meteorologii anunță valori de 33 de grade în unele zone, care se vor menține până săptămâna viitoare. Vor fi totodată și averse cu caracter torențial și căderi de grindină.

„Vor fi valori de temperatură cu 5 – 6 grade mai ridicate decât cele normale. Maximele pornesc de la 24 de grade și se opresc la 33 de grade în sudul și estul teritoriului.

Așteptăm și azi perioade cu instabilitate atmosferică în Maramureș, Transilvania, jumătatea de nord a Moldovei. Vor fi averse care vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, căderi de grindină și cantități de apă în intervale scurte ce vor depăși 20 de litri pe metrul pătrat.

Valorile de căldură se mențin destul de ridicate în jur de 30 de grade în sudul teritoriului și săptămâna viitoare”, a anunțat la Digi 24 Oana Catrina, meteorolog ANM.

Vremea la extreme

Totodată, vremea a făcut ravagii în județul Cluj, unde a fost o furtună. Mai multe străzi au fost inundate în Florești, în urma ploii torențiale.

Apa s-a infiltrat și prin tavanul unei clinici, iar un pacient aflat la ultimul nivel al clădirii a trebuit să fie evacuat. Pompierii au intervenit ca să scoată apa din beciurile mai multor locuințe.

 

 

 




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button