Sport
Unul dintre cei mai mari handbaliști ai echipei Dinamo a murit la 72 de ani
Ion Tase (72 de ani), unul dintre marii jucători ai echipei de handbal Dinamo din anii 70-80, s-a stins din viaţă noaptea trecută, în urma unor complicaţii cauzate de un AVC, a anunţat clubul dinamovist.
Născut pe 4 octombrie 1952, la Călăraşi, Ion Tase a fost dublu campion mondial universitar cu naţionala României, în 1975 şi 1977.
Cu Dinamo a cucerit titlul naţional în 1978, într-o echipă cu nume uriaşe: Cornel Penu, Ghiţă Licu, Mircea Bedivan, Adrian Cosma sau Mircea Grabovschi.
A jucat înter stânga, în oglindă cu Mircea Grabovschi (inter dreapta), coleg şi prieten.
Soarta a făcut ca ambii să aibă un destin aproape comun, Grabovschi trecând le cele veşnice anul trecut, din aceleaşi cauze. Ion Tase a fost un jucător de caracter şi un om vertical, aşa cum au fost mulţi dintre cei care au dus handbalul românesc în vârful lumii, a precizat CS Dinamo.