‘Un uriaș actor în film şi în teatru’
Actorul şi cântăreţul Ştefan Bănică a afirmat, sâmbătă, că este întristat de vestea că Mircea Diaconu a încetat din viaţă, arătând că acesta a fost şi rămâne „un uriaş actor în film şi în teatru”, conform Agerpres.
„M-am întristat, fără cuvinte, când am auzit astăzi că Mircea Diaconu nu mai e printre noi. Cu două zile în urmă, mă uitam pe Youtube, într-o pauză de filmări, la „Scrisoarea pierdută”, pusă de Liviu Ciulei la Teatrul Bulandra, exact la prima scenă, în care apar Brânzovenescu şi Farfuridi, jucaţi de Mircea Diaconu şi Dem Rădulescu. Deşi am văzut-o de zeci de ori, râdeam şi mă bucuram cu aceeaşi poftă. Erau geniali!”, a scris Ştefan Bănică pe Facebook.
El a apreciat că Mircea Diaconu este poate primul actor din filmul românesc care a abordat stilul „minimalist”.
„Consider că Mircea Diaconu a fost şi rămâne un uriaş actor în film şi în teatru, poate primul actor din filmul românesc care a abordat stilul „minimalist”, cum se spune în filmul de azi. Dumnezeu să-l odihnească! Se duce să completeze în ceruri distribuţia fabuloasă din „Scrisoarea pierdută”. Drum lin printre stele”, a mai scris Ştefan Bănică.
Actorul Mircea Diaconu a încetat din viaţă, sâmbătă, la vârsta de 74 de ani. Reprezentanţii Teatrului Nottara au anunţat că trupul neînsufleţit al actorului va fi depus luni, în foaierul instituţiei, unde colegii de breaslă şi admiratorii îi vor putea aduce un ultim omagiu.