‘Un șmecher. Crede că a găsit o căruță cu proști, s-a urcat pe capră și o conduce’
Traian Băsescu a anunțat că nu este deloc impresionat de anunțul lui Ilie Bolojan, liderul interimar al PNL, care a afirmat că liberalii o vor susține pe Elena Lasconi la prezidențiale.
Întrebat ce alianțe se fac în acest moment privind susținerea unui candidat sau altul la prezidențiale, Traian Băsescu a afirmat că la alegerile de duminică, 1 decembrie, nu o va susține pe Elena Lasconi, ci are altă opțiune.
„E important ca în Parlament să intre și partidele mici de centru-dreapta, pentru că altfel, centrul-dreapta e sărac, nu are 50% în Parlament. Eu, de exemplu, deși am susținut-o pe doamna Lasconi și o voi susține în turul 2, duminică voi vota cu Forța Dreptei. Este gruparea de unde Ludovic Orban a renunțat la candidatură, ca să o susțină pe doamna Lasconi“, a afirmat fostul președinte.
Băsescu îl încolțește pe Bolojan: ‘Un șmecher’
Traian Băsescu a profitat de ocazie și l-a ‘sancționat’ pe Ilie Bolojan, noul lider asumat al PNL, după ce a anunțat că la prezidențiale o va susține pe Elena Lasconi.
„Vă dau un argument care o să fie contestat, dar asta e: l-am văzut azi pe maestrul Bolojan. Veni el din fundul Ardealului la Capitală ca să ne spună cum o va susține pe Elena Lasconi și să ne garanteze că ‘PNL își respectă toate angajamentele’. Deci, dacă omul ăsta crede că a venit la București și aici a găsit o căruță cu proști și el se urcă pe capra căruței și o conduce, se înșală amarnic. Ce înseamnă pentru mine că își respectă toate angajamentele? Rămâne în alianță cu PSD, un angajament vechi, de două mandate. Ceea ce și face. Deci, nu a făcut un gest de a retrage PNL de la guvernare înainte de alegeri. Vrea să găsească alegerile legislative cu guvernul PSD-PNL în funcțiune. Și pe Ciolacu premier. Și urmează să ne anunțe: *Știți, ca pentru stabilitate noi rămânem așa cum suntem.*
Cum să-l cred pe acest șmecher, că nu-l pot trata decât ca pe un șmecher, care ne spune că o susținem pe Elena Lasconi, dar ne menținem toate angajamentele?! Păi, tot angajamentul lui e cu PSD. Dacă asta a vrut să spună, a reușit să mă convingă că nu se va întâmpla nimic în alianța PSD-PNL. Dacă a greșit, ar trebui să reformuleze“, a subliniat Traian Băsescu, într-o intervenție telefonică la Realitatea PLUS.