‘Un sezon foarte, foarte obositor’
Antrenorul echipei Inter Milano, Simone Inzaghi, a recunoscut marţi, înaintea confruntării din sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal cu Bayern Munchen, că formaţia sa, aflată încă în cursă pentru trei trofee, a avut un „sezon foarte, foarte obositor”, scrie Agerpres.
„A fost un sezon foarte, foarte obositor, mai ales cu noul format al Ligii Campionilor, care ne-a solicitat multă energie”, a spus el într-o conferinţă de presă. „În sezonul trecut, pe 8 noiembrie, ne calificasem deja în faza eliminatorie, ceea ce ne-a permis să ne concentrăm doar pe campionat. În acest sezon, a trebuit să aşteptăm până pe 29 ianuarie”, a arătat antrenorul italian.
„După opt meciuri de Liga Campionilor, în loc de şase, este mai multă oboseală, dar satisfacţia noastră este cu adevărat mai mare. Trebuie să continuăm pe acest trend”, a completat tehnicianul, adăugând că meciul de miercuri va fi unul extrem de dificil, împotriva „unui mare adversar”.
„Este unul dintre cele mai dificile sezoane din cariera mea”, a spus, la rândul său, şi mijlocaşul armean Henrih Mhitarian.
Inter Milano este lider în Serie A, cu 71 puncte după 32 de etape, şi ţinteşte trofeul. De asemenea, echipa se află şi în cursa pentru Cupa Italiei, unde va juca returul semifinalei cu AC Milan, pe 23 aprilie, şi are ca obiectiv şi Liga Campionilor.