Știrile Zilei

Un partid pro-european trebuie să rămână în opoziție


Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, spune că social-democrații vor cere la negocierile cu partidele pro-europene poziția de prim-ministru în noul guvern.

„De obicei, funcția de prim-ministru a Partidului Social-Democrat este ocupată de președintele Partidului Social-Democrat. Dar, deocamdată, discutăm poziții, discutăm principii și mai puțin despre un nume”, spune Romașcanu, după ședința social-democraților.

Acesta anunță că PSD va cere poziția de prim-ministru și prezența la guvernare cu mandatul lui Marcel Ciolacu, incluzând cinci principii fundamentale pe care va trebui să le accepte o eventuală coaliție din care PSD face parte.

„Este vorba despre:

– menținerea ritmului investițiilor la peste 100 de miliarde de lei anual

– creșterea puterii de cumpărare prin continuarea reducerii inflații și reducerii impozitării pe muncă, inclusiv plafonarea prețurilor la gaze, energie și alimentele de bază

– măsuri care se subscriu noțiunii de patriotism economic, continuarea susținerii mediului privat românesc

– industrializarea României

– reforma statului, „începând de la un guvern mai suplu și continuând cu debirocratizare.

Astea sunt cele cinci puncte fără de care Partidul Social-Democrat nu va intra la guvernare”, susține purtătorul de cuvânt al PSD.

Romașcanu: Probabil că un partid pro-european va trebui să rămână în opoziție

Purtătorul de cuvânt al PSD susține că probabil unul dintre partidele pro-europene va trebui să rămână în opoziție, „pentru a nu lăsa opoziția integral în mâna celor care se autodenumesc suverani”.

Romașcanu a mai spus noul Guvern va fi pus în funcțiune imediat după 21 decembrie și că alegerile prezidențiale ar putea fi organizate în primăvară.

„Ministerele care pot iniția HG pentru calendarul alegerilor sunt Ministerul de Interne și Ministerul Justiției. (…) Înțeleg că sunt 75 de zile de organizare de la data stabilită, depinde de calendarul asumat de coaliția pro-europeană din Parlament la momentul respectiv. Probabil că undeva în primăvară este o dată rezonabilă în acest moment”, a spus Romașcanu referindu-se la alegerile prezidențiale.

El susține că un partid pro-european ar trebui să rămână în opoziție.

„Punctul meu de vedere, am văzut că și domnul Nicușor Dan a ieșit cu aceeași idee acum câteva zile, probabil că un partid pro-european va trebui să rămână în opoziție, pentru a nu lăsa opoziția integral în mâna celor care se autodenumesc suverani”, a spus purtătorul de cuvânt al PSD.

Întrebat dacă este vorba de USR, el a răspuns: „Nu spun cine și cum. Au fost foarte mulți colegi care au spus fără USR, au fost colegi care au zis cu USR, vom vedea ce rezultă din negocieri”.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button