Sport

Un pariu de 1 milion de euro


Gerard Pique este dispus să facă multe lucruri pentru a promova Kings League, inclusiv să pună la bătaie un milion de euro. În ultimii doi ani, fostul fundaş central al Barcelonei a muncit din greu pentru a dezvolta fotbalul în 7 modernizat, cu reguli fanteziste, care cucereşte din ce în ce mai mulţi oameni, potrivit news.ro

Înaintea  Kings World Cup Nations, care va avea loc între 1 şi 12 ianuarie 2025 în Italia, cu finala programată pe stadionul Juventus din Torino, Pique a venit cu încă o modalitate inovatoare de a-şi pune în valoare proiectul.

Într-o înregistrare video postată pe reţelele de socializare, câştigătorul Cupei Mondiale FIFA 2010 i-a scris o propunere de meci amical lui Chen Yansheng, preşedintele clubului Espanol Barcelona, care ocupă în prezent locul 18 în La Liga.

„De la 1 ianuarie, Kings World Cup Nations va avea loc în Italia. (…) Pentru a pregăti echipa spaniolă, vrem să invităm un rival de nivelul nostru să joace un meci în formatul Kings League. De aceea, profitând de vacanţa de Crăciun, ne-am gândit la prima echipă a lui Espanol”, comentează antreprenorul în vârstă de 37 de ani.

Care este miza? Un milion de euro pe masă! „Suntem pregătiţi să pariem suma de un milion de euro, pe care pierzătorul va trebui să o plătească câştigătorului”, conchide fostul jucător blaugrana.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button