Stiri TV

Un ciclu olimpic va fi pe val


Sportivul Cătălin Chirilă, creditat cu mari şanse la o medalie olimpică la Paris, a produs marea decepţie a anului la kaiac-canoe, prin ratarea calificării în Finala A. Preşedintele federaţiei (FRKC),Ioan Bîrlădeanu, a declarat că preferă să vadă jumătatea plină a paharului şi anticipează rezultate de top în următorul ciclu olimpic de la campionul mondial şi european, conform Agerpres.

”Anul a început bine, cu titlul de campion european la seniori, cu o medalie la tineret, cu două la juniori, dar în schimb s-a terminat prost, pentru că Jocurile Olimpice au fost cum au fost. Am fost cel mai aproape de medalie şi am obţinut cel mai prost rezultat la Jocurile Olimpice. Mai aproape că acum n-am fost niciodată în ultimii 20 de ani, dar asta e situaţia. Din nefericire dintr-o greşeală am ratat medalia. Tactica de cursă în semifinala nefericită a fost greşită, adică nu s-a orientat la condiţiile meteo care erau la faţa locului, vântul lateral şi valurile. Chirilă, de obicei, venea pe a două parte mult mai tare şi a respectat acelaşi lucru, dar pe ultimii 500 m valurile erau foarte mari, el a a revenit, a revenit, dar efectiv cu o zecime n-a intrat în finală, acolo unde se bătea la medalie sută la sută. Mai sunt şi accidente sau ghinioane, dar noi am pus-o în analiză pe seama faptului că a abordat greşit cursa. Nu a fost de vină el, a fost de vină antrenorul. Când vezi că pe prima parte nu sunt valuri mari şi pe a doua sunt foarte mari şi vântul e neprielnic, atunci trebuia să plece mai tare pe prima parte să stea cu ei şi nu avea nicio problemă de calificare, pentru că aţi văzut în serii, fără să forţeze, a bătut recordul olimpic. Da, asta spune ceva, că valoarea a avut. Eu am spus aşa, în nume personal, că am pierdut o medalie, dar am câştigat patru ani, un ciclu olimpic va fi pe val”, a declarat Bîrlădeanu.

Şeful FRKC a luat deja primele măsuri la nivelul lotului naţional de canoe, Florin Popescu fiind înlocuit de soţii Marcel şi Georgiana Glăvan. Marcel Glăvan, vicecampion olimpic la Atlanta 1996 (canoe dublu 1.000 m), dublu campion mondial (C4 – 1.000 m), a obţinut din 2000 naţionalitatea spaniolă şi după ce a reprezentat Spania ca sportiv câţiva ani, el a devenit un antrenor apreciat.

”Acolo a fost un scurtcircuit între antrenor şi sportiv, pentru că făcea cam ce voia el şi cum voia el, mă refer la sportiv. Drept dovadă, el a avut tăria de caracter şi imediat după ce a sosit de la Paris, ne-am întâlnit, m-a solicitat să vorbim şi primul lucru care l-a spus a fost: ‘Îmi trebuie un antrenor care să mă conducă el pe mine, nu eu pe el şi vreau un staff tehnic profesionist ca să mergem la sigur’. Drept dovadă, Florin Popescu nu mai este antrenor la lot, am adus doi antrenori români, dar plecaţi afară de mult timp. E vorba de soţii Glăvan, Marcel, vicecampion olimpic, şi Georgiana. Au antrenat mai multe echipe în Spania, unde au obţinut rezultate şi la Mondiale şi la Europene. Ultimii doi ani au activat în China, deci au cunoştinţe, adică metode de antrenament mai moderne, să zicem aşa. Florin Popescu s-a întors la CS Dinamo, e un duş rece pentru el, dar îşi va reveni, că nu e de aruncat, Doamne fereşte! Acum nu trebuie să aruncăm cu noroi că a greşit-o. A greşit-o şi acum plăteşte”, a adăugat Bîrlădeanu, medaliat cu bronz la JO 1980, la K1 – 1.000 m.

Bîrlădeanu are încredere în potenţialul sportivilor de la canoe dublu, Ilie Sprîncean şi Oleg Nuţă, care au ratat de asemenea Finala A la 500 m, dar s-au impus în Finala B de la Paris. Cei doi au spus după Olimpiadă că s-au aflat în umbra lui Cătălin Chirilă la pregătire.

”S-a acordat foarte mult atenţie lui Chirilă şi canoea de doi a fost cam neglijată, lucru confirmat de sportivi după ce s-au întors de la Olimpiadă. Eu văzusem ceva cu un an înainte la Campionatul Mondial când s-au calificat şi au venit pe trei. Am văzut că ceva nu este în regulă, dar le-am spus: ‘Băieţi, uite care e situaţia, de astăzi veniţi cu orice problemă la mine’. Am fost la Snagov de nenumărate ori, i-am tot întrebat ‘băi e bine? E bine’ şi acum au venit şi au spus domnul preşedinte ne-aţi dat tot ajutorul şi noi am fost fraieri, că nu am spus ce trebuia la momentul potrivit, dar n-am vrut să stricăm atmosfera în echipă. Ei au fost neglijaţi efectiv.”

Cei doi moldoveni naturalizaţi vor avea în anii viitori o concurenţă tot mai mare din partea echipajului Braulio Nicolae Flores-Mateescu şi Georgel-Laurenţiu Bărăgău, medaliaţi cu bronz la C2 – 1.000 m la Europenele Under-23.

”Din fericire sunt câţiva sportivi care la tineret au luat o medalie la Campionatul European, Georgel Bărăgău şi un mexican naturalizat român. E născut în Mexic, mama lui e româncă şi a făcut kaiac pe vremuri. Dar în Mexic e cum e sportul ăsta şi a preferat să vină în România. Are cetăţenie şi s-a apucat de treabă. Mai avem şi la juniori un grec, tot aşa cu un părinte român, şi arată bine. A câştigat selecţia şi şi-a câştigat dreptul de a intra în lot. La juniori îl avem şi pe Darius Vlaicu, campion european la C1 – 1.000 m. Adică în concluzie, eu sper că la Olimpiada următoare să calificăm şi o canoe de doi pe lângă cea de simplu. Adică să avem şi dubluri, cum s-ar spune. Plus că echipa ar fi mai completă şi una e să te pregăteşti de unul singur şi una e să ai lângă tine un sparring partener, să zicem aşa”, a adăugat şeful FRKC.

Ca şi anul trecut, FRKC a făcut un clasament al laureaţilor, sportivii cu cele mai bune rezultate, care au avut cele mai bune rezultate din acest an.

”Am făcut un clasament cu laureaţii federaţiei, ca de obicei. şi în care au intrat cei trei care au participat la Jocurile Olimpice, Chirilă, Sprîncean şi Nuţă, cei doi medaliaţi la tineret, cei doi juniori, campion european şi vicecampioni europeni, la care se adaugă un campion mondial de juniori la Stand-Up Paddling (SUP). Acum două săptămâni am avut plăcuta surpriză să luăm o medalie de aur la SUP, la Sarasota (Florida), în SUA. Barbu Matei a făcut o surpriză foarte plăcută, a câştigat o cursă senzaţională la sprint, nu ne-am aşteptat. A avut însă ghinion în cursa lungă de 10 km, unde i s-a rupt pagaia la start. E un sport care vine tare din urmă, bănuim că la Olimpiada de la americani îl vor băga demonstrativ, iar la Olimpiada din 2032, australienii precis o să-l facă probă olimpică”, a spus Ioan Bîrlădeanu.

FRKC nu a avut niciun fel de probleme în 2024, inclusiv financiare, a susţinut fostul kaiacist: ”La capitolul finanţare am avut tot ce ne-a trebuit, inclusiv în trimestrul patru. Acum de la ANS am primit buget corespunzător, nu se pune problema. Majoritatea pregătirii a fost susţinută, de la juniori, tineret şi până la seniori, de COSR până la Jocurile Olimpice, iar acum pe trimestrul patru ne-a dat ANS-ul bani ca să ne continuăm pregătirea. Drept dovadă că suntem la munte de luna asta la Cheile Grădiştei. Juniori, o parte din tineret şi seniori, în total 45 de sportivi.

În 2025, principalele obiective ale FRKC sunt Campionatele Mondiale şi Europene la seniori şi respectiv la tineret şi juniori, la care se adaugă organizarea între 3 şi 6 iulie a unui Campionat European de juniori şi tineret la Bascov-Piteşti. Această competiţie urma să fie găzduită la Bascov în anul 2020, dar a fost anulată din cauza pandemiei de Covid-19. La acestea se adaugă Mondialele de SUP de la Dubai.

În 2025 au loc alegeri pentru posturile de conducere ale FRKC şi Bîrlădeanu, în post din 2005, va candida pentru un nou mandat de patru ani, chiar dacă la ultimele alegeri spunea că este ultimul său mandat.

”Nu cedez până nu vine altul mai bun. Nu cedez lupta. Da, am am zis într-adevăr la ultimele alegeri că e ultimul mandat, dar am primit prea multe solicitări să continui şi n-aş vrea să-i dezamăgesc. Dar dacă va mai fi un contracandidat şi o să iasă, foarte bine. Asta e, nu mă deranjează cu absolut nimic. Dar, nu las steagul jos. Nu am stabilit încă data, probabil va fi în a doua parte a anului”, a spus Bîrlădeanu.

David Popovici şi medaliaţii olimpici de la canotaj ”se bat” pentru titlul de cel mai bun sportiv român din 2024, conform preşedintelui de la FRKC, care îl preferă însă pe înotător: ”Popovici e numărul unu, clar, n-ai cum să nu recunoşti chestia asta, indiferent dacă au luat alţii două medalii la canotaj, în patru, în opt sau în dublu, nu contează, el este la simplu.”

Cătălin Chirilă, campion mondial în 2022 şi vicecampion mondial în 2023 la C1 – 1.000 m, s-a clasat pe locul al cincilea în semifinale şi a ratat accederea în Finala A la JO de la Paris. El a câştigat clar Finala B a probei de canoe simplu şi s-a clasat pe locul nouă în clasamentul final. Canoistul român stabilise în serii un nou record olimpic, în 3 min 44 sec 75/100, doborât în semifinale de cehul Martin Fuksa (3:44.69).

Ilie Sprîncean şi Oleg Nuţă au câştigat Finala B a probei de canoe dublu masculin pe 500 de metri, la Jocurile Olimpice de la Paris, astfel că s-au clasat pe locul 9 în clasamentul general. Ei s-au clasat pe locul cinci în semifinale, ratând Finala A.

Chirilă a cucerit medalia de bronz în proba de canoe simplu pe 500 de metri, la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe pentru probe neolimpice de la Samarkand (Uzbekistan), în timp ce Ilie Sprîncean şi Oleg Nuţă s-au clasat pe locul al cincilea în finala probei de canoe dublu masculin pe 1.000 de metri.

Cătălin Chirilă a cucerit medalia de aur în proba de canoe simplu pe 1.000 metri, la Campionatele Europene de la Szeged (Ungaria) şi s-a clasat pe locul al patrulea în finala probei masculine de canoe simplu 500 m.

Ilie Sprîncean şi Oleg Nuţă s-au clasat pe locul şase în finala probei de canoe dublu pe 1.000 metri, la Szeged, în timp ce la 500 m au ocupat locul nouă.

Sportivii români au cucerit o medalie de aur (Darius Vlaicu – canoe simplu juniori 1.000 m), una de argint (Darius Vlaicu şi Eduard Fecu – canoe dublu juniori 1.000 m) şi alta de bronz (Braulio Flores-Mateescu şi Georgel Bărăgău – canoe dublu masculin Under-23 pe 1.000 de metri) la Campionatele Europene de kaiac-canoe pentru juniori şi tineret Under-23 de la Bratislava (Slovacia). Eduard Fecu şi Darius Vlaicu s-au clasat pe locul patru în proba de canoe dublu juniori pe 500 de metri.

La Campionatele Mondiale de kaiac-canoe pentru juniori şi tineret (U23), de la Plovdiv (Bulgaria), echipajul masculin al României (Adrian Stepan, Braulio Nicolae Flores-Mateescu, Iosif-Alexandru Cureluşă, Georgel-Laurenţiu Bărăgău) s-a clasat pe locul 5 în proba masculină de Canoe-4 pe 500 de metri la tineret, în timp ce Eduard Fecu şi Darius Vlaicu s-au clasat pe locul şase în finala probei de canoe dublu juniori pe 1.000 de metri.

Matei Barbu a devenit campion mondial la SUP la juniori în proba de sprint 100 m. Stand-Up Paddling este un sport asemănător cu canoea, dar sportivul vâsleşte nu din poziţia în genunchi, ci din picioare, cu o pagaie mai lungă.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button