Știrile Zilei
Un autocar cu 40 de copii şi 6 adulţi a luat foc pe autostrada A10
Un autocar în care se aflau 40 de copii şi 6 adulţi a luat foc, vineri seară, pe autostrada A10, în judeţul Alba. Nu s-au înregistrat victime, potrivit news.ro.
”Detaşamentul de pompieri Alba Iulia a fost solicitat să intervină pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la un autocar pe autostrada A10, între Alba Iulia Sud şi loc. Lancrăm. La momentul indentificării incendiului de catre pompierii militari, acesta se manifesta la compartimentul motor al autocarului”, a transmis, vineri seară, ISU Alba.
Sursa citată a precizat că în autocar se aflau 40 de copii şi 6 adulţi care s-au autoevacuat. Aceştia vor fi preluati de un alt autocar pentru a continua deplasarea în judeţul Hunedoara.
Pompierii anunţă, de asemenea, că incendiul a fost lichidat şi nu s-au înregistrat victime.