Știrile Zilei

Uimirea totală a unui bărbat care a descoperit un obiect misterios văzut inițial pe Google Earth

Google Earth continuă să surprindă utilizatorii din întreaga lume, iar un bărbat a avut parte de o descoperire neașteptată care i-a schimbat viața. Folosind această aplicație, el a identificat ceea ce poate fi considerată o adevărată comoară ascunsă. Fascinat de ceea ce a găsit, bărbatul nu a putut păstra informația doar pentru sine și a decis să împărtășească momentul cu ceilalți, postând detaliile impresionante pe TikTok, unde povestea sa a captat rapid atenția internauților, informează express.co.uk.

Cu toții știm videoclipurile virale cu diverse descoperiri făcute pe Google Earth sau Google Maps. Persoanele pasionate de descoperirea lucrurilor mai puțin obișnuite apelează frecvent la aceste aplicații, iar surprizele sunt pe măsură.

Google Earth scoate la iveală adevărate comori pentru cine are răbdare să le caute. Un bărbat a avut plăcută surpriză de a descoperi un obiect cu adevărat uimitor chiar pe una dintre coastele britanice.

Josh, căci despre el este vorba, este un navigator amator căruia îi place să afle detalii despre diverse locuri de pe glob. Are chiar și un cont de TikTok dedicat pasiunii sale, unde mii de urmăritori sunt constant cu ochii pe el.

Recent, în timp ce naviga virtual pe Google Earth, ceva i-a atras atenția pe una dintre coastele britanice. Exploratorul a ajuns până în cel mai sud-vestic punct al Marii Britanii, iar de acolo a început adevărata lui aventură.

”În timp ce navigam pe Google Earth, am dat peste ceva ce părea a fi o epavă masivă. Era ascunsă într-un golf retras de-a lungul spectaculoasei coaste a Angliei. Bineînțeles că nu am rezistat tentației de a merge să o văd cu ochii mei.”, a povestit Josh pe TikTok.

A urmat indicațiile și a ajuns în realitate la locul de pe Google Earth

content-image

Josh s-a lăsat purtat de val și a ajuns în Lands’ End, în Cornwall. Locul spectaculos este cunoscut în întreaga Angliei datorită celor peste 130 de epave înregistrate.

Bărbatul nu a renunțat atât de repede, așa că a continuat călătoria sa în viața reală. Josh a mers până la locul cu pricina și nu mică i-a fost mirarea când a văzut ce frumuseți ascunde locul.

Exploratorul a avut ocazia să vadă un fost post de observație al pazei de coastă și nu numai. Scopul său a fost acela de a descoperi epava care i s-a arătat pe Google Earth și a reușit să își îndeplinească dorința. Undeva, într-un golf retras, epava ruginită se afla exact în locul indicat de Google Earth.

Josh nu s-a putut abține, așa că a explorat-o. A fost surprins să descopere o serie de camere abandonate, dar și o punte înclinată. Acesta a filmat totul pentru contul său de TikTok și le-a povestit tuturor cu entuziasm despre descoperirea lui.

”Pare absolut imensă. Este un loc nebunesc. Oare de ce s-a prăbușit această navă aici? Drumeția până la ea a fost uimitoare.”, a spus bărbatul care i-a îndemnat pe urmăritori să nu-i urmeze exemplul, pentru că este profesionist antrenat și nu se pune niciodată în pericol.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button