Ucraina are nevoie de 100 de miliarde de euro, de la aliați
Șeful NATO, Jens Stoltenberg, consideră că Ucraina poate câștiga războiul numai dacă țara primește „sprijin solid continuu” de la aliați. Declarația a fost făcută joi, înainte de o întâlnire cu miniștrii de externe ai țărilor NATO. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, spune că Ucraina poate câștiga războiul împotriva Rusiei numai dacă aliații oferă „sprijin solid continuu”, potrivit Reuters.
Stoltenberg a mai spus că „a venit momentul” ca țările NATO „să ia în considerare unele dintre restricțiile privind armele” trimise în Ucraina.
Luna trecută, șeful NATO a sugerat că aliații ar trebui să se angajeze să ofere Kievului 100 de miliarde de euro în următorii cinci ani.
Miniștrii de externe din țările NATO se întâlnesc joi la Praga pentru a discuta propunerea potrivit căreia Ucraina va avea dreptul să folosească armele occidentale împotriva unor ținte militare de pe teritoriul Rusiei. Oficialii vor discuta două zile și vor pregăti summitul NATO din iulie, unde ar putea să fie anunțat un nou pachet de sprijin pentru Ucraina.
Kievul i-a presat pe aliații occidentali, în special SUA, să-i permită să folosească rachete cu rază lungă de acțiune pentru a lovi ținte în interiorul Rusiei.