Știrile Zilei
Trump recunoaşte că suprataxele vamale sunt ‘puţin înspăimântătoare’ şi monitorizează evoluţia pieţei
Preşedintele american Donald Trump a recunoscut miercuri că monitorizează evoluţia pieţei americane de obligaţiuni înainte de a decide o pauză în războiul taxelor vamale cu restul lumii, cu excepţia Chinei, relatează AFP, citat de Agerpres.
„Monitorizez piaţa de obligaţiuni. Este o piaţă foarte complicată”, a declarat preşedintele american presei, adăugând că a constatat marţi seara că suprataxele sale vamale sunt „puţin înspăimântătoare”. „Trebuie să fim flexibili”, a spus el, explicând decizia de a suspenda timp de 90 de zile majorările tarifelor vamale, reduse la 10% pentru toate ţările din lume, cu excepţia Chinei care va fi penalizată cu până la 125%, notează AFP.