Știrile Zilei

Trebuie reevaluată colaborarea cu USR. Lasconi nu a înțeles nimic din ce se întâmplă


Daniel Zamfir spune că alianța cu USR trebuie reevaluată, după discursul Elenei Lasconi în care a acuzat statul că a dat o lovitură democrației prin decizia CCR de a anula alegerile prezidențiale. Senatorul PSD a declarat că Lasconi nu a înțeles nimic din ce se întâmplă.

„Doamna Lasconi e limpede ca nu a înțeles nimic din ce se întâmplă în România, a spus în discurs că nu este despre ea, ba este fix despre ea”, a spus Daniel Zamfir.

Întrebat dacă PSD și USR mai stau la aceeași masa, Zamfir a replicat: „Din punctul meu de vedere, după declarația doamnei Lasconi cred că trebuie reevaluată colaborarea cu USR care a arătat încă o dată că e un partid imatur care nu are nicio legătură cu ceea ce afirmă, aclamă, nu poti să spui că aperi democrația și tu pur si simplu să calci în picioare, sa pulverizezi o instituție fundamentală a democrației.”

Declarația Elenei Lasconi

Elena Lasconi, candidatul USR pentru alegerile prezidențiale, a declarat imediat după decizia CCR de a anula alegerile prezidențiale, că statul român a călcat în picioare democrația.

„Astăzi este momentul în care statul român a călcat în picioare democrația. Dumnezeu, poporul român, adevărul și legea vor prevala și vor găsi pe cei vinovați de distrugerea democrației noastre. Nu e vorba despre mine.

Se prăbușește economia. Distrugeți democrația. Duceți țara în anarhie. Ar fi trebuit să mergem mai departe cu votul. Ar fi trebuit să respectăm dorința poporului român. Fie că ne place sau nu din punct de vedere legal și legitim, 9 milioane de cetățeni români atât din țară cât și din diaspora și-au exprimat prin vot preferința pentru un anumit candidat.

Nu putem ignora voința lor. Președinții nu se numesc printr-o simplă semnătură sau prin negocieri de culise într-o democrație. Știu că aș fi câștigat”, a afirmat Lasconi.

„Condamn cu tărie ceea ce s-a întâmplat astăzi. Cred că au distrus tot ce-am realizat cu greu în ultimii 35 de ani”, a mai spus candidata USR la prezidențiale.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button