Traian Băsescu anunță mutarea lui Donald Trump după protestele Hands off: Nu are capacitatea
Fostul preeşdinte Traian Băsescu a comentat protestele masive din SUA, organizate după ce Donald Trump a introdus tarife vamale. Băsescu crede că preşedintele american, Donald Trump, nu-şi va revizui deciziile, în ciuda protestelor care au loc în mai multe locuri din ţară. Băsescu apreciază că preşedintele Trump vrea să vadă totul din perspectiva miliardarilor, iar aceştia ”vor să deţină şi putere politică şi puteră militară”.
Întrebat, duminică la B1 TV ce crede despre protestele ”Hands off” din America şi dacă peşedintele Trump îşi va revizui deciziile în urma acestora, fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat: ”Nu cred că îşi va revizui deciziile. El nu are capacitatea de a vedea lumea decât prin business şi, de fapt, vrea să vadă lumea prin interesele miliardarilor. Acesta este semnalul. Că miliardarii vor să deţină şi putere politică şi puteră militară„.
Băsescu crede că miliardarii americani ”vor să poată să-şi trimită portavioanele unde au nevoie, să ocupe Groenlanda dacă e nevoie, dacă vor trec cu tancurile şi în Canada, că-s vecini de frontier”.
”Deci este visul miliardarilor, să devină deţinători ai puterii politice şi ai puterilor militare. Atenţie, nu discutăm despre o putere incompletă. La noi, mogulii se bat să aibă influenţă politică, dar nu le trece prin cap să pună mâna şi pe controlul armatei. Ei, miliardarilor americani în momentul de faţă le dă prin cap să dobândească şi puterea politică şi putera militară, iar tentativele astea anunţate de Trump că ne trebuie Groenlanda, ne trebuie canalul Panama, ne trebuie Canada, nu sunt altceva decât manifestarea acestor tentative de a utiliza şi armata, dacă este nevoie, pentru a ocupa teritoriul unde îşi găsesc materii prime şi forţă de muncă”, a mai declarat Băsescu.
Fostul preşedinte crede că ”e departe momentul” în care preşedintele American ar dori să oprească protestele şi să riposteze.
”Gândiţi-vă că ce vedem în manifestaţii în Statele Unite sunt cam un milion de oameni. Dar statele unii au 300 de milioane. Deocamdată, Trump creşte în sondaje. A crescut de la vreo 47 la 53. Nici americanii nu sunt lipsiţi de suport în favoarea lui Trump, ceea ce îl încurajează să meargă înainte”, a mai declarat fostul preşedinte.
Mulţimi de oameni supăraţi pe modul în care preşedintele Donald Trump conduce ţara au mărşăluit şi s-au adunat sâmbătă în zeci de oraşe americane, în cea mai mare zi de demonstraţii de până acum a unei mişcări de opoziţie care încearcă să îşi recâştige avântul după şocul primelor săptămâni în funcţie ale republicanului.