Sport

Toronto Maple Leafs, învingătoare în deplasare


Echipa Toronto Maple Leafs a învins în deplasare, cu scorul de 3-2, formaţia Utah Hockey Club, într-un meci din Liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheaţă (NHL), disputat duminică seara, potrivit Agerpres.

Mitch Marner a marcat două dintre golurile lui Maple Leafs, care a obţinut a patra sa victorie consecutivă şi a şaptea în ultimele opt partide.

William Nylander a încheiat la rândul său jocul cu un gol şi un assist pentru oaspeţi în timp ce portarul canadienilor, Joseph Woll, a avut 23 de intervenţii decisive pe parcursul jocului.

Toronto Maple Leafs este liderul Diviziei Atlantic a NHL, cu 28 de puncte, cu un avans de trei lungimi faţă de campioana en titre, Florida Panthers.

Meciul de la Salt Lake City a fost singurul care a a avut loc duminică în NHL. Luni însă va fi o zi plină în Liga nord-americană de hochei, cu 11 partide programate.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button