Știrile Zilei

tensiune pe axa Iran – Emiratele Arabe, din cauza unor insule


Ministerul de Externe iranian l-a convocat pe ambasadorul chinez la Teheran pentru a protesta faţă de o declaraţie comună a Chinei şi Emiratelor Arabe Unite cu privire la trei insule din Golf revendicate şi de EAU, a relatat duminică presa de stat iraniană, potrivit Reuters, informează Agerpres.

Insulele – Abu Musa, Marele Tunb şi Micul Tunb – sunt revendicate atât de EAU, cât şi de Iran, în componenţa căruia se află din 1971, cu puţin înainte ca cele şapte emirate din Golf să îşi obţină independenţa de Marea Britanie şi să formeze Emiratele Arabe Unite, stat aliat acum cu Washingtonul.

‘Obiecţia Iranului la sprijinul chinez faţă de pretenţiile lipsite de fundament dintr-un comunicat comun EAU-China a fost notificată ambasadorului chinez la Teheran’, a informat presa de stat.

China a fost unul dintre cei mai mari parteneri comerciali ai Iranului în ultimul deceniu.

‘Ministerul de Externe al Iranului subliniază că cele trei insule sunt parte eternă a pământului ţării şi ne aşteptăm de la China să îşi repare poziţia faţă de acest subiect’, a adăugat presa de la Teheran.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button