Teatrul ‘Învierii politice’ a lui Călin Georgescu de mână cu George Simion, desființat de Dinescu

Apariția lui Călin Georgescu alături de George Simion în Noaptea Învierii provoacă reacții dure. Poetul Mircea Dinescu scrie un pamflet devastator despre un posibil nou „mesia” al suveranismului.

Fără anunțuri oficiale, fără camere de luat vederi și fără discursuri de tribun, dar cu un impact simbolic exploziv — așa s-a reîntors în joc Călin Georgescu, în chiar Noaptea Învierii, la braț cu liderul AUR, George Simion. Cei doi au fost văzuți participând împreună la o slujbă de Înviere într-o biserică din afara Bucureștiului, într-un gest care, deși discret, are toate ingredientele unui restart politic mascat în har duhovnicesc.

Contextul este tensionat: după ce candidatura sa la președinție a fost blocată de Curtea Constituțională, Georgescu s-a retras din spațiul public. Deși a continuat să aibă o aură de profet pentru o parte a electoratului conservator și suveranist, nu s-a mai implicat public în susținerea vreunui candidat — până acum.

Reacția virulentă nu a întârziat. Poetul și publicistul Mircea Dinescu a publicat pe Facebook un pamflet tăios, în care îl ironizează pe Georgescu, dar și pe liderul AUR, sugerând că poporul „lu’ Mafoame” (n.n. o referire biblico-politică) e pe cale să fie dus de mână de un alt „ales”. Tonul e acid, iar aluziile, cu greutate simbolică:

Postarea integrală a lui Mircea Dinescu:

„Rușinatu-ne-am singuri, fără ajutorul păgînilor.

Seraficul porumbel al păcii, Călin Georgescu, a aterizat în Noaptea Învierii în pridvorul unei biserici, purtînd în cioc în locul ramurei de măslin, un cîine negru în cerul gurii.

De data asta n-am mai auzit izvorul tămăduirii susurînd pe buzele președintelui ales, ci văzurăm o dantură de aur clănțănind a isterie, a pagubă și a război social.

Preasfinția sa nu a a mai umblat așadar cu necuratul pitit sub sutană, ci cu el de mînă, ca să vadă poporul lu’ Mafoame ce viță nobilă ar planta Călin Georgescu pe tronul Țării Românești.

Rușinatu-ne-am cu cei de dinainte, vreme de treizeci de ani, dar imaginați-vă ce s-ar întîmpla dacă în locul răpostului papă Francisc, care a plecat puțin să joace fotbal cu Cel de Sus, ar fi uns la Vatican un mardeiaș din suburbiile Romei, ca să înțelegeți de ce acum ne paște o rușine mai mare decît Catedrala Mîntuirii Neamului.”

Dinescu, în flăcări: „Rușinatu-ne-am singuri, fără ajutorul păgânilor!”

Un mesaj transmis fără cuvinte, dar într-un moment cu puternică încărcătură simbolică. Tocmai în Noaptea Învierii, în fața unui altar, nu în fața electoratului, Georgescu a ieșit din tăcere. Fără să spună nimic, a spus totul.

Mai mult, cu doar câteva zile înainte, Georgescu declarase, la ieșirea de la controlul judiciar, un mesaj cu tentă mistic-politică: „Am o veste bună și una rea. Vestea bună: Hristos a înviat! Vestea rea: Hristos a înviat!”

O formulare criptică, greu de decriptat, dar care pare să pregătească terenul pentru o reactivare simbolică — în ciuda blocajului legal al candidaturii. Pentru George Simion, asocierea cu un personaj încă influent în anumite cercuri poate însemna consolidarea poziției în lupta pentru acapararea totală a electoratului suveranist.

Însă, așa cum arată și textul amar al lui Dinescu, nu toată lumea vede în această „reînviere politică” un semn de speranță. Dimpotrivă. Pentru unii, este un nou act de rușinare națională, servit ironic, în loc de lumină sfântă.