‘Statul din impotența asta trebuie să iasă / Altfel, continuăm ca la nebuni’
Senatoarea USR Simona Spătaru a criticat instituțiile, într-o intervenție la B1 Tv, din cauza modului în care permit să se propage pe TikTok mesaje ce vizează organizarea unor proteste violente după anularea alegerilor prezidențiale
„Ele au fost prezente în perioada campaniei electorale sau chiar și mai de lungă durată în spate. Acum văd că se dedau la acte de instigare la violență și tot felul de acte posibile și această activitate ar trebui urmărită și de autoritățile statului, nu cred că nu ar putea poliția să ia niște măsuri când observă astfel de mesaje. Ele nu sunt neechivoce, unele dintre ele îndeamnă la violență clară, directă.
Dacă totuși în campania electorală nu s-a făcut nimic, nu s-a observat că se face campanie electorală fără bani, nu s-a observat pe firul cărei persoane, cont, pe unde vin banii de la ruși și am ajuns de am anulat alegerile din România. După 35 de ani de la Revoluție am ajuns să anulăm alegeri. Totuși statul din impotența asta trebuie să iasă! Altfel continuăm așa ca la nebuni.
Nimeni nu mai știe de capul lui, putem să spunem orice, să facem orice, în numele unor credințe personale. Adică respectul față de lege începe să fie o glumă, o banalitate. Fiecare își obține dreptatea pe internet, cu acest TikTok”, a spus Simona Spătaru.