Știrile Zilei

Statele membre UE ar putea introduce treptat controlul digital la frontiere


Comisia Europeană (CE) a propus joi să acorde statelor membre o perioadă de şase luni pentru aplicarea progresivă a noului sistem digital de control la frontieră al Uniunii Europene (UE), aşa-numitul Sistemul de Intrare/Ieşire (EES), pentru a şti „cine intră şi cine iese” din UE, informează EFE, conform Agerpres.

Odată implementată această propunere, UE va avea „cel mai modern sistem digital de control la frontieră din lume” şi va reprezenta „o piatră de hotar importantă în eforturile Uniunii de a îmbunătăţi securitatea frontierelor, ştiind cine intră şi cine părăseşte teritoriul Uniunii”, a declarat vicepreşedinta executivă a CE, Henna Virkkunen.

Propunerea CE urmează acum să fie aprobată de Consiliul UE şi Parlamentul European.

„Trebuie să ştim cine intră şi iese din UE”, a subliniat comisarul pentru afaceri interne şi migraţie, Magnus Brunner.

Permiţând statelor membre să introducă treptat noul sistem, care iniţial era programat să intre în vigoare la sfârşitul acestui an, ne asigurăm că funcţionează fără probleme încă din prima zi în care va fi pe deplin operaţional, într-o manieră „lină şi sigură”, au subliniat Virkkunen şi Bruner.

CE propune implementarea progresivă pe parcursul unui semestru.

Cum funcționează sistemul

În practică, aceasta înseamnă că toate statele membre vor începe să utilizeze sistemul din prima zi la unul sau mai multe puncte de trecere a frontierei, începând cu cel puţin 10% din punctele de trecere a frontierei şi ajungând la înregistrarea completă a tuturor persoanelor până la sfârşitul perioadei de şase luni.

În această perioadă, datele călătorilor vor fi înregistrate electronic doar la frontierele unde sistemul va funcţiona. În acelaşi timp, paşapoartele vor continua să fie ştampilate la toate frontierele.

Noul sistem va înregistra digital numele persoanei, intrările şi ieşirile, refuzurile de intrare, datele paşapoartelor, amprentele digitale şi imaginile faciale ale pasagerilor din ţări terţe care călătoresc în oricare dintre statele membre UE şi cele asociate Schengen, a reamintit executivul comunitar într-un comunicat.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button