‘Sper să fie una dintre multele victorii din cariera mea’
Cristi Chivu a vorbit după ce Parma a produs surpriza și a învins-o pe Juventus, scor 1-0, în etapa a 33-a din Serie A. Antrenorul și-a lăudat jucătorii și a punctat fapul că o victorie împotriva „Bătrânei Doamne”.
Cristi Chivu a preferat să nu îl folosească pe Dennis Man în primul unsprezece cu Juventus. Parma a marcat, în minutul 45+1, prin Mateo Pellegrini şi a reuşit să ţină de rezultat până la final, obţinând prima victorie după şapte etape, din care ultimele cinci au fost meciuri egale.
„Sper să fie una dintre multele victorii din cariera mea, dar și din cariera acestor băieți, pentru inima pe care au arătat-o. Sunt fericit pentru ei și pentru publicul minunat. Împotriva lui Juventus este mereu o victorie frumoasă, trebuie să ne bucurăm de ea și să fim fericiți. N-a fost deloc ușor, pentru că am pierdut doi jucători în primele minute și a trebuit să facem modificări. Keita a avut ceva dificultăți la început, dar apoi am fost inteligenți și am pus în dificultate o echipă puternică precum Juventus”, a declarat tehnicianul român, pentru DAZN.
Parma are un avans considerabil față de ocupanta primului loc direct retrogradabil. „Cruciații” sunt la 6 puncte de zona roșie.
„Serie A nu este niciodată simplă, indiferent de adversarul pe care îl înfrunți. Băieții noștri s-au adaptat rapid la această realitate, înțelegând momentele-cheie ale jocului. În două meciuri și jumătate nu am primit gol, dar acest lucru se datorează muncii întregii echipe, a grupului care face lucruri frumoase și merită toate felicitările noastre”, a mai spus Chivu.