Stiri TV
Seism puternic în largul coastelor Japoniei
Un cutremur cu magnitudinea 6,2 s-a produs marţi în largul coastelor vestice ale insulei Honshu din Japonia, a anunţat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Seismul a avut loc la o adâncime de 8 kilometri.
În urma cutremurului nu a fost emisă o avertizare de tsunami, a informat postul public japonez NHK.
Nu au fost raportate pagube materiale imediate.
Agenţia de meteorologie din Japonia (JMA) a anunţat o magnitudine preliminară de 6,4, potrivit agenţiei de presă japoneze Kyodo.
Conform JMA, seismul s-a produs în zona oraşului Noto, din prefectura Ishikawa, afectată de un cutremur devastator produs în ziua de Anul Nou.