Se pleacă masiv de Crăciun
Dorinţa de a scăpa de temperaturile scăzute, accesibilitatea tot mai mare a zborurilor low-cost, extinderea portofoliului de rute al companiilor aeriene, precum şi flexibilitatea muncii la distanţă sunt factorii care au transformat călătoriile în sezonul rece într-un fenomen tot mai popular, potrivit datelor înregistrate de agenţia de turism online Vola.ro.
Preţurile medii ale zborurilor de Crăciun şi revelion sunt similare, iar printre cele mai rezervate oraşe europene sunt Bruxelles, Londra, Viena Milano, Roma, Dublin, Paris şi Madrid. Compania arată că octombrie este luna în care s-au făcut cele mai multe rezervări pentru destinaţiile exotice, iar pe lista destinaţiilor spre care vor mai zbura turiştii iarna aceasta se mai află şi Bali, Bangkok, Cairo, Hurghada, Male, Manila şi Phuket, insule sau oraşe în care este cald pe tot parcursul anului. În ceea ce priveşte numărul de zile petrecute în vacanţă, românii alocă între 7 şi 22 de zile pentru sejururile exotice pe timp de iarnă, încercând să profite cât mai mult de temperaturile calde, scrie news.ro.
”În ultimii ani, pe timp de iarnă, tot mai mulţi români au început să aleagă destinaţii cu o climă blândă pentru petrecerea vacanţei sau a unui sejur prelungit. Dorinţa de a scăpa de temperaturile scăzute, accesibilitatea tot mai mare a zborurilor low-cost, extinderea portofoliului de rute al companiilor aeriene, precum şi flexibilitatea muncii la distanţă sunt factorii care au transformat călătoriile în sezonul rece într-un fenomen tot mai popular. Mai mult decât atât, foarte mulţi români au rude care lucrează în străinătate, astfel că pot merge într-o vizită extinsă, mai ales că cele mai mari comunităţi se află în Italia şi Spania, ţări mediteraneene cunoscute pentru temperaturile mai calde, inclusiv în lunile de iarnă. Pe de altă parte, turiştii se orientează tot mai des către destinaţii exotice din Africa şi Asia, Thailanda, Bali şi Emiratele Arabe Unite fiind în topul preferinţelor acestora”, arată Vola.ro.
Topul destinațiilor alese de români
Potrivit agenţiei de turism online, în topul celor mai rezervate destinaţii ale românilor pentru decembrie se numără: Milano, Roma, Bruxelles, Paris, Londra, Madrid, Viena, Memmingen şi Dortmund, oraşe recunoscute pentru numărul mare de români care au rezidenţă în zonă, dar şi pentru târgurile de Crăciun.
Iar dacă în privinţa oraşelor europene nu există schimbări majore, specialiştii au remarcat un interes tot mai mare pentru destinaţiile exotice în sezonul rece. Dubai şi Abu Dhabi sunt cele mai populare destinaţii în toate lunile reci, acestea fiind cunoscute pentru temperaturile calde, de aproximativ 30 de grade, chiar şi în decembrie. Urmează Tenerife şi Gran Canaria din Spania, preferate de români atât pentru vremea caldă, cât şi pentru zborurile directe şi pentru durata redusă a acestor în comparaţie cu zborurile spre alte destinaţii exotice.
Pe lista destinaţiilor spre care vor mai zbura turiştii iarna aceasta se mai află şi Bali, Bangkok, Cairo, Hurghada, Male, Manila şi Phuket, insule sau oraşe în care este cald pe tot parcursul anului.
Turiştii au fost prevăzători în acest an şi au rezervat vacanţa de iarnă din timp, pentru a se asigura că scapă de temperaturile reci din această perioadă. Potrivit datelor înregistrate de Vola.ro, octombrie este luna în care s-au făcut cele mai multe rezervări pentru destinaţiile exotice. La capitolul destinaţii europene, cei mai mulţi români au rezervat zborurile cu 45-90 de zile înaintea plecării, astfel încât să prindă preţuri accesibile, având în vedere că tarifele fluctuează destul în perioadele cu cerere sporită.
În ceea ce priveşte numărul de zile petrecute în vacanţă, românii alocă între 7 şi 22 de zile pentru sejururile exotice pe timp de iarnă, încercând să profite cât mai mult de temperaturile calde. În Thailanda, de exemplu, petrec în medie 21 de zile, în Filipine – 16 zile, în Bali – 12 zile.
În cazul destinaţiilor europene, durata medie de şedere este în continuare de 4-5 zile, semn că românii şi-au organizat escapade scurte, de tip city-break, pentru a profita de târgurile de Crăciun din această perioadă, dar şi de o ultimă vacanţă pe 2024.
În decembrie, cei mai mulţi români şi-au rezervat zborul de dus vinerea, a doua zi preferată fiind sâmbăta, care este şi cea mai scumpă zi de plecare. Această opţiune a lor este o dovadă în plus că aceştia preferă city-break-urile scurte, pe care încearcă să le cupleze cu zilele de weekend.
Cât costă în medie un zbor de Crăciun sau revelion?
Preţurile medii ale zborurilor de Crăciun şi revelion sunt similare, astfel cei care doresc să călătorească de sărbători ar trebui să aloce între 150 şi 300 de euro pentru zboruri. Printre cele mai rezervate oraşe europene sunt Bruxelles, Londra, Viena Milano, Roma, Dublin, Paris şi Madrid. Altfel spus, în continuare, oraşele cele mai căutate sunt fie cele pentru city-break-uri, fie cele în care se află o comunitate mare de români stabiliţi în străinătate. Cea mai accesibilă dintre aceste destinaţii este Roma, cu preţuri de la 119 euro, urmată de Bruxelles, cu preţuri de la 128 euro, în vreme ce spre Dublin tarifele nu scad sub 200 euro, cel mai ieftin zbor fiind 203 euro.
Totodata, cea mai ieftină destinaţie a sezonului de pe Vola.ro este Tirana, cu tarife de la 63 de euro, pe când cele mai scumpe oferte sunt pentru Male (Maldive), cu preţuri pornind de la 1.607 euro.
Există, însă, şi zboruri spre destinaţii calde sub 1.000 de euro: Manila, cu tarife de la 952 de euro, Phuket, cu tarife de la 929 euro, Bangkok, de la 805 euro, Dubai, de la 508 euro, Hurghada, de la 324 euro, Cairo, de la 254 euro, Tenerife, de la 218 euro, şi Gran Canaria, de la 200 euro.
Un aspect interesant ce ţine de călătoriile românilor din decembrie ţine de târgurile de Crăciun organizate în marile oraşe din Europa, care vor fi deschise încă de la sfârşitul lunii noiembrie. Printre cele mai accesibile zboruri din decembrie se numără cele spre: Bruxelles, cu bilete începând de la 95 de euro, Londra, de la 123 de euro, Cracovia, de la 153 de euro, Praga, de la 176 euro, Edinburgh, de la 179 euro, şi Viena, de la 216 euro.
Vola.ro este lider de piaţă în România, compania având o prezenţă şi în Polonia, Bulgaria şi Moldova. În 2024, Resource Partners, unul dintre cei mai importanţi manageri regionali de fonduri de tip private equity din Europa Centrală şi de Est achiziţionează o participaţie de 80% din capitalul grupului ITH din care face parte Vola.ro.