Știrile Zilei

Se investighează o posibilă fraudă privind restaurarea unei biserici istorice


Parchetul European desfăşoară o nouă investigaţie în Bulgaria. La solicitarea şefei EPPO, Laura Codruţa Kövesi, au fost efectuate 10 percheziţii în Burgas, Petrici, Rila şi Sofia, în cadrul unei anchete privind o posibilă fraudă legată de restaurarea unei biserici finanţată din fonduri europene, scrie Rador Radio România.

Faptele datează din 2017, când s-a desfăşurat procedura de achiziţie publică pentru un proiect de restaurare a frescelor şi detaliilor arhitecturale ale unei biserici din secolul al XII-lea, finanţat prin Programul UE de Cooperare Transfrontalieră. Biserica respectivă este considerată monument istoric şi cultural în Bulgaria, potrivit Parchetului European.

Conform investigaţiei, compania care a câştigat licitaţia nu deţinea expertiza necesară cerută de procedura publică

Conform investigaţiei, compania care a câştigat licitaţia nu deţinea expertiza necesară cerută de procedura publică şi a subcontractat lucrarea unei alte firme. Nici subcontractantul nu avea, însă, competenţele tehnice necesare, apelând la serviciile unei terţe firme care deţinea expertiza necesară şi a efectuat restaurarea. Valoarea totală a finanţării pentru restaurare este de 198.000 de euro.

Pe baza probelor, primul antreprenor a încasat întreaga sumă, dar a plătit doar 70.000 de euro subcontractorilor, păstrând 128.000 de euro, fără să efectueze nicio lucrare, în detrimentul intereselor financiare ale UE. Investigaţia a fost realizată cu sprijinul Direcţiei Generale a Poliţiei Naţionale din Bulgaria.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button