se întrevăd ploi sub formă de aversă, fiind însoţite de descărcări electrice sau vânt
Rezerva de umiditate în ogor se va situa în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în cea mai mare parte a ţării, iar ritmurile vegetative ale culturilor agricole vor evolua pe ansamblu normal în cea mai mare parte a teritoriului agricol, doar în depresiunile din centrul şi nordul ţării procesele de creştere şi dezvoltare ale plantelor se vor desfăşura uşor mai lent, arată prognoza agrometeorologică pentru perioada 15 – 21 aprilie, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), transmite Agerpres.
În cultura grâului de toamnă, conţinutul de apă pe adâncimea de sol 0-100 cm se va situa în limite scăzute şi deosebit de scăzute (secetă pedologică moderată şi puternică) pe suprafeţe agricole extinse din Crişana, Transilvania, Banat şi Oltenia, local în nordul, sudul şi sud-estul Moldovei, estul, nordul, nord-estul, sudul, izolat vestul Munteniei, nordul Dobrogei.
Rezerva de umiditate din sol va prezenta valori satisfăcătoare şi apropiate de optim în Maramureş, cea mai mare parte a Dobrogei, Munteniei şi a Moldovei, local în vestul şi nordul Crişanei, nordul şi estul Olteniei, izolat nord-estul Transilvaniei şi al Banatului.
„Rezerva de umiditate în stratul de sol 0-20 cm (ogor) se va situa în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în cea mai mare parte a ţării. Deficite de apă în sol (secetă pedologică moderată şi puternică) se vor înregistra în Dobrogea, local în nordul, estul, sud-estul, sudul, izolat centrul Munteniei, sud-estul Moldovei şi sud-vestul Transilvaniei.
Ritmurile vegetative ale culturilor agricole vor evolua pe ansamblu normal, în cea mai mare parte a teritoriului agricol, iar în depresiunile din centrul şi nordul ţării, procesele de creştere şi dezvoltare ale plantelor se vor desfăşura uşor mai lent”, se menţionează în prognoza agrometeo.
Orzul şi grâul de toamnă, în funcţie de data semănatului, condiţiile pedoclimatice şi agrotehnica aplicată, îşi vor definitiva formarea frunzei a treia (80-100%) la nivelul întregii ţări, continuându-se totodată înfrăţirea şi alungirea paiului (10-100%).
Sub aspect fenologic, cultura de rapiţă se va afla în fazele de înfrunzire (11-17 frunze) şi alungire a tulpinii (10-50%), iar izolat în zonele de câmpie se vor înregistra butonizarea şi apariţia inflorescenţelor (10-60%).
Pomii fructiferi vor parcurge înmugurirea şi dezmugurirea în toate plantaţiile, precum şi înflorirea şi creşterea frunzelor la speciile timpurii şi extratimpurii de sâmburoase.
Viţa-de-vie se va afla predominant în fazele de „plâns” şi înmugurire, în cea mai mare parte a ţării, iar la sfecla de zahăr se vor semnala fazele incipiente de vegetaţie.
La cartoful pentru consum se va continua plantatul în centrul, estul şi sudul ţării, iar culturile prăşitoare (porumb şi floarea-soarelui) semănate până la această dată vor parcurge germinarea şi răsărirea, extinzându-se totodată lucrările de semănat.
„Lucrările agricole specifice campaniei de primăvară (pregătirea patului germinativ, semănatul, tăieri şi tratamente în vii şi livezi, fertilizări, erbicidări) vor fi întrerupte temporar doar în zilele cu precipitaţii”, afirmă specialiştii ANM.
Aceştia vin şi cu o serie de recomandări de specialitate:
- pregătirea patului germinativ în vederea însămânţărilor de primăvară (floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, cartof);
- fertilizarea speciilor de toamnă cu îngrăşăminte minerale şi foliare;
- erbicidarea cerealierelor păioase şi a celorlalte culturi înfiinţate în toamnă;
- finalizarea tăierilor de rodire şi de regenerare în vii şi livezi;
- continuarea tratamentelor fitosanitare în plantaţiile pomi-viticole.
Perioada 15 – 21 aprilie
Potrivit ANM, pe ansamblu, în perioada 15 – 21 aprilie, va predomina o vreme mai caldă sub aspect termic în majoritatea regiunilor agricole. Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între 5 şi 22 grade, abaterile termice pozitive fiind de 1 – 10 grade, în toate zonele de cultură.
Temperatura maximă a aerului se va încadra între 9 – 28 grade, la nivelul întregii ţări. Temperatura minimă a aerului va oscila între 1 şi 16 grade în cea mai mare parte a regiunilor, cele mai scăzute valori fiind posibile în depresiuni.
Regimul termic mediu diurn al solului la adâncimea de 5 cm va fi cuprins între 9 şi 20 grade C în toate zonele agricole, optim desfăşurării lucrărilor de semănat, precum şi parcurgerii fazelor de germinare şi răsărire la culturile de primăvară înfiinţate până la această dată.
Sub aspect pluviometric, se întrevăd ploi locale sub formă de aversă, fiind însoţite de descărcări electrice şi intensificări temporare ale vântului în aproape toată ţara, iar izolat, cantităţile de apă pot fi mai însemnate.