‘Se gândesc doar la bani’
Francezul Michel Platini, fostul preşedinte al Uniunii europene de fotbal, acordat un interviu cotidianului italian La Repubblica, în care i-a acuzat pe actualii conducători ai UEFA şi FIFA, Aleksander Ceferin şi Gianni Infantino, că „se gândesc doar la bani” şi nu reprezintă „nimic” pentru sportul cu balonul rotund, informează Agerpres.
„Ceferin şi Infantino nu sunt nimic, se gândesc doar la bani. Au creat o nouă Ligă a Campionilor stupidă, cu prea multe meciuri. Aş vrea ca guvernarea fotbalului să fie încredinţată jucătorilor, celor care îl cunosc cu adevărat”, a spus Platini, care va împlini luna aceasta 69 de ani.
Triplu câştigător al Balonului de Aur, Michel Platini a condus destinele fotbalului european între 2007 şi 2015, fiind nevoit să renunţe la funcţie în urma unui scandal legat de o plată ilegală, în care a fost implicat şi fostul preşedinte al FIFA, elveţianul Sepp Blatter.
Francezul s-a aflat de atunci în centrul mai multor afaceri judiciare, fiind exonerat însă de toate acuzaţiile care i-au fost aduse. Întrebat dacă intenţionează să revină într-o funcţie de conducere în fotbalul actual, Platini a răspuns: „Nu chiar, nu am fost niciodată întrebat şi oricum sunt bătrân, nu mai vreau să mă întors singur. Cel mult, aş putea da o mână de ajutor unor prieteni”.
„Ca jucător, antrenor şi conducător, am încercat întotdeauna să fac bine, să sporesc plăcerea fotbalului şi baza celor care îl joacă. Astăzi, acest sport este în mâna unor conducători fără istorie şi a antrenorilor obsedaţi de tactică. Ar trebui, în schimb, să dăm mingea unui copil, aşa cum i-au dat un pian lui Mozart… Antrenorii ştiu doar să arate o tablă plină de scheme, desene, mişcări şi săgeţi. Dar lăsaţi-i să joace liber pe aceşti copii!”, a mai spus fostul căpitan al selecţionatei Franţei.