Sport
Schi alpin – Cupa mondială: Americanca Lauren Macuga a câştigat slalomul super-uriaş de la St. Anton (Austria)
Americanca Lauren Macuga a câştigat duminică proba feminină de slalom super-uriaş de la St. Anton (Austria), din cadrul Cupei mondiale de schi alpin, bifând, la 22 de ani, prima sa victorie în această competiţie, scrie AFP., potrivit Agerpres.
Macuga a fost cronometrată în 1:17.51, fiind urmată de austriaca Stephanie Venier (1:18.19) şi de italianca Federica Brignone (1:18.43).
În clasamentul general al Cupei mondiale, lider este acum Brignone (479 pct), pe locurile 2 şi 3 fiind croata Zrinka Ljutic (456 pct), respectiv suedeza Sara Hector (447).
În clasamentul disciplinei conduce însă elveţianca Lara Gut-Behrami (205 pct), urmată de italianca Sofia Goggia (160 pct) şi de austriaca Cornelia Huetter (158 pct).