Sărbătorile zilei din 20 noiembrie 2024

Sărbătorile zilei din 20 noiembrie 2024 – Înainte-prăznuirea Intrării în biserică a Maicii Domnului

Ortodoxe

Înainte-prăznuirea Intrării în biserică a Maicii Domnului;

Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul; Sf. Mc. Dasie; Sf. Ier. Proclu, arhiepiscopul Constantinopolului

Greco-catolice

Sf. cuv. Grigore Decapolitul; Sf. aep. Proclu al Constantinopolului; Sf. m. Dasius din Durostorum

Romano-catolice

Ss. Grigore Decapolitul; Edmund, rege

Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul este sărbătorit de Biserică în ziua de 20 noiembrie.

Sfântul Grigorie Decapolitul s-a născut într-una dintre cetăţile Decapolisului, Irinopolis, în Asia Mică. Tatăl lui se numea Serghie şi era un om robit de patimi. Mama sa, Maria, era însă „binecredincioasă, iubitoare de Dumnezeu şi de fii”, care, fiind rădăcină bună, a odrăslit pe acest mare sfânt. (Vieţile Sfinţilor)

Sfântul Grigorie a avut parte de o bună educaţie, dar alerga totdeauna la biserică cu multă evlavie şi toate cuvintele folositoare şi mântuitoare de suflet, câte le auzea, le împlinea şi cu fapta, ca un cunoscător şi înţelept. Apoi, înălţându-şi mintea la cele cereşti, a urât cu totul cele pământeşti, iar de trup nicio grijă nu purta.

Mergea la biserică adeseori şi asculta cu multă luare aminte Psalmii, prin care sufletul său se aprindea de dor dumnezeiesc. De multe ori, depărtându-se în loc liniştit, se ruga lui Dumnezeu.

„Dragostea şi milostivirea atât de mult le-a câştigat-o Cuviosul Grigorie, încât nu pomenea nicidecum răul cuiva şi toate supărările ce-i veneau asupra, le răbda ca pe nişte pricini de bucurie, păzind până la sfârşitul vieţii sale această lăudată doime a faptelor bune, adică dragostea şi milostivirea”. (Vieţile Sfinţilor)

Ajungând într-o mănăstire al cărei egumen era o rudenie a sa, Simeon, arhimandrit peste mai multe mănăstiri, tânărul Grigorie „primea învăţăturile, sfaturile şi îndemnurile către faptele bune, ale unchiului său, precum se aşează pecetea pe ceara cea moale. Pentru aceea a sporit în scurtă vreme în faptele bune şi în nevoinţele monahiceşti. Adică în ascultare, în smerenie, în dreapta judecată, în cunoştinţă, în răbdare, în blândeţe, în dragoste către Dumnezeu şi către aproapele şi, în toate faptele bune, încât s-a făcut iubit tuturor fraţilor mănăstirii, care ca pe un înger a lui Dumnezeu îl socoteau. Iar fericitul Grigorie, cu cât se vedea cinstit de către toţi, cu atât mai mult se smerea, în toate urmând lui Dumnezeu, Celui ce S-a smerit pentru noi, şi ne-a învăţat, zicând: Luaţi asupra voastră jugul Meu, şi vă învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima”. (Vieţile Sfinţilor)

După un timp, Sfântul Grigorie a început a merge din loc în loc, venind în mijlocul credincioşilor şi încurajându-i spre mărturisirea dreptei credinţe în lupta pentru sfintele icoane. În această călătorie, în care s-a arătat şi mare făcător de minuni, Sfântul Grigorie a trecut prin Efes, Enos, Hrisopole, Corint, ajungând până la Roma, unde a stat mai multă vreme.

În ultimii ani ai vieţii, a rămas la o mănăstire aproape de Tesalonic. Se spune că sărăcia lui era apostolică şi îmbrăcămintea evanghelicească, căci numai cu o haină proastă îşi acoperea trupul. Cu o astfel de petrecere trăind el, atât de mult şi-a curăţit sufletul şi trupul de toate patimile, încât s-a făcut vrednic de preoţie şi a fost hirotonit preot, slujind Sfânta Liturghie cu inima zdrobită şi cu duhul smereniei.

La Tesalonic s-a îmbolnăvit grav, şi, aşa bolnav şi slăbit, a călătorit până la Constantinopol, unde a trecut la cele veşnice, fiind înmormântat la o mănăstire din oraş.

În 1453, când Bizanţul a căzut sub stăpânirea turcească, moaştele Sfântului Grigorie, întregi, au fost aduse în părţile Dunării. Auzind de minunile ce se făceau la aceste moaşte, banul Ţării Româneşti, Barbu Craioveanu, le-a cumpărat, în 1498, şi le-a dus la Mănăstirea Bistriţa (Râmnicu Vâlcea), ctitoria sa, unde se păstrează până astăzi.

* Sfântul Dasie, ostaş creştin, a fost ales prin sorţi rege al Saturnaliilor, sărbătoare foarte populară la romani. La aceste petreceri, după alegere, regele se îmbrăca în hainele şi cu insignele zeului sărbătorii, având îngăduinţa ca timp de treizeci de zile să se dedea la tot felul de distracţii şi desfrânări, în fruntea unui cortegiu de soldaţi, spre hazul şi desfătarea mulţimii.

După trecerea acestui răstimp, cel ales rege era sacrificat, prin aruncare în sus şi, în cădere, era străpuns de săbiile ostaşilor.

Sfântul Dasie s-a socotit ostaş al Domnului Iisus Hristos şi s-a opus cu tărie să îndeplinească acest nelegiuit obicei. S-a hotărât apoi ziua în care fericitul Dasie trebuia să fie adus de ostaşi pentru a săvârşi măreaţa sărbătoare a lui Cronos, spre bucuria şi distracţia lor. Dar neînfricatul creştin a spus soldaţilor care-l constrângeau: „Fiindcă mă siliţi la această întinăciune, este mai bine pentru mine să fiu jertfă de bună voie Domnului Hristos, decât să mă jertfesc idolului vostru”.

Auzind acestea, slujitorii fărădelegii l-au închis îndată într-o temniţă întunecoasă, iar a doua zi l-au scos din închisoare şi l-au dus la pretoriul legatului roman, Bassus.

Mărturisind Sfântul Dasie că este creştin şi nu se roagă chipurilor împăraţilor, aşa cum era îndemnat de dregător, acesta i-a dat un răgaz de două ore, ca să se mai gândească şi să aleagă viaţa.

Iar fericitul Dasie i-a răspuns: „Ce nevoie este de un răgaz de două ore? Ţi-am arătat voinţa şi alegerea mea când am spus: ‘Fă ceea ce voieşti, căci eu sunt creştin. Dispreţuiesc pe împăraţi şi mărirea lor, pe care o privesc cu dispreţ, ca, după despărţirea de această viaţă, să pot trăi viaţa de dincolo’ „.

Atunci legatul Bassus, văzând stăruinţa lui în credinţa Domnului nostru Iisus Hristos, a poruncit să fie supus la multe alte chinuri şi în cele din urmă a dat hotărârea să i se taie capul.

Sfântul Martir Dasie s-a săvârşit din viaţă, în cele din urmă, prin tăierea capului la 20 ale lunii noiembrie, în ziua de vineri, fiind lovit cu sabia de călăul Anicet Ioan.

Moaştele Sfântului Martir Dasie au rămas până la 579 la Durostor (Silistra), când, din cauza năvălirii avarilor, au fost duse la Ancola, în Italia, şi aşezate cu mare cinste în biserica Sfântului Chiriac, din acel oraş. Pomenirea lui se face la 20 noiembrie şi la 18 iulie. (surse: Vieţile Sfinţilor – paginiortodoxe.tripod.com; „Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti”, Bucureşti, 1987 – https://www.sfintiromani.ro)