Sărbătorile zilei din 15 Aprilie 2025
Sărbătorile zilei din 15 Aprilie 2025 – Sfânta şi Marea Marţi (Denie)
Ortodoxe
Sfânta şi Marea Marţi (Denie);
Sf. Ap. Aristarh, Pud şi Trofim; Sf. Mc. Crescent
Greco-catolice
Sf. m. Crescent
Romano-catolice
Sf. Damian de Veuster, pr.
În Sfânta şi Marea Marţi textele principale din Sfânta Evanghelie se citesc în cadrul Deniei şi a Liturghiei Darurilor înainte sfințite.
Evanghelia care se citeşte la Denia acestei zile (Matei 22, 15-46 şi 23, 1-39) arată cât întuneric este în cei ce nu primesc în suflet Cuvântul lui Dumnezeu şi urăsc pe Iisus. Pentru a alunga un astfel de întuneric din suflet, Evanghelia care se citeşte la Liturghia Darurilor înainte sfinţite cuprinde cuvintele lui Iisus privind sfârşitul lumii, Pilda celor zece fecioare, Pilda talanţilor şi Judecata de Apoi. Slujbele din Sfânta şi Marea Marţi se referă la toate acestea, însă se face pomenire mai ales de Pilda celor zece fecioare.
Pilda celor zece fecioare este un îndemn la priveghere, la trezvie, care e o vedere duhovnicească a lucrurilor dincolo de faţa lor fizică. Privegherea este o vedere prin şi dincolo de ceea ce se vede cu ochii trupeşti, este o vedere duhovnicească a sensurilor ultime ale existenţei. (sursa: „Foame şi sete după Dumnezeu”, Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ed. Basilica, Bucureşti, 2010 – https://basilica.ro)
Evanghelia aceasta, prin pilda celor zece fecioare, ne dăruieşte o învăţătură profundă şi semnificativă pentru viaţa creştină şi pentru unitatea Bisericii. Două lucruri ne reţin atenţia în mod deosebit: primul este candela, iar al doilea uleiul. Cinci fecioare au avut doar candelă fără ulei, iar cinci fecioare au avut candelă cu ulei. Primele sunt cele ce aveau credinţă, dar fără fapte bune, celelalte cinci aveau deodată atât credinţă, cât şi fapte bune. Ce semnificaţie are uleiul din candelă? Candela este fecioria, iar untdelemnul este milostenia.
Candela fără ulei poate simboliza şi multa ştiinţă teoretică, dar puţine fapte bune. Candela fără ulei poate fi realizarea de sine, individualistă, narcisistă şi egoistă, în totală nesupunere faţă de nevoile celor din comunitate.
De asemenea, candela fără ulei mai poate însemna şi doctrina clară, dar fără iubire frăţească. Adevărul teoretic, dar fără iubire frăţească devine candelă fără ulei. Adevărul intelectual, fără iubire smerită, poate deveni ideologie de putere, după cum iubirea, fără lumina dreptei credinţe poate deveni rătăcire. De aceea, Evanghelia ne îndeamnă să avem deodată atât candela dreptei credinţe, cât şi undelemnul curăţiei şi al faptelor bune.
* Astăzi sunt sărbătoriţi Sfinţii Apostoli Aristarh, Pud şi Trofim, care au fost ucenici ai Sfântului Apostol Pavel.
„Sfântul Trofim împreună cu Pud şi cu Aristarh au urmat în toate prigonirile Sfântului Pavel; iar la sfârşit, adică la tăierea lui Pavel de către Nero în Roma, au fost tăiaţi şi aceşti trei Apostoli ai Domnului, Aristarh, Pud şi Trofim, împreună cu Sfântul Pavel”. (Vieţile Sfinţilor)
* Sfântul Mucenic Crescent a fost din Mira Lichiei, de neam strălucit.
Când a fost prins de persecutori, în timpul în care creştinii erau prigoniţi, era înaintat în vârstă. A fost supus la judecată şi la toate întrebările guvernatorului provinciei, Sfântul Crescent a răspuns: „Sunt creştin!”.
A primit moarte martirică după ce a fost mult chinuit. (surse: „Foame şi sete după Dumnezeu”, Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ed. Basilica, Bucureşti, 2010 – https://basilica.ro; Vieţile Sfinţilor – paginiortodoxe.tripod.com)