Stiri TV

Să pună umărul la o Românie europeană


Președintele Parlamentului și liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, îndeamnă basarabenii cu cetățenia română să-l susțină pe candidatul coaliției de guvernare de la București, Crin Antonescu, în cadrul scrutinului prezidențial din 4 mai. În cadrul unei conferințe de presă, speakerul a îndemnat moldovenii să pună umărul la o Românie europeană, liberă și puternică, conform deschide.md.

Alegerile prezidențiale din România sunt mai mult decât o simplă competiție electorală. Sunt despre direcția în care va merge România. Dar, și despre vocea puternică pe care o va avea România în cadrul UE pentru a susține R.Moldova. Este nevoie, din nou, de unitatea noastră, frați basarabeni pentru a pune umărul la o Românie europeană, liberă și puternică”, a declarat Grosu.

Românie europeană, demnă și puternică înseamnă și o Moldovă care merge ferm spre un viitor și rămâne liberă să-și aleagă drumul

Este important pentru R.Moldova ca să avem în președintele României un avocat hotărât al intereselor țării noastre. Să arătăm lumii întregi pe 4 mai ce forță sunt cetățenii R.Moldova. Să nu permitem forțelor străine, extremiste, care nu iubesc R.Moldova, să abată România de pe drumul corect. Să ne apărăm viitorul comun în marea familie europeană”, a adăugat el.

Candidatul la funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat în cadrul conferinței că este convins ca viitorul lider de la Cotroceni, împreună cu o majoritate parlamentară și guvern, va consolida și va consfinți definitiv calitatea României de țară occidentală.

Rezultatul alegerilor din București nu este indiferent pentru cei de la Chișinău. Un președinte pro-occidental, este garanția că relația dintre Chișinău și București va continua. O relație de ajutorare, o relație care a dus la progrese spectaculoase în ultimii ani pentru R.Moldova pe calea integrării europene”, a spus politicianul.

Crin Antonescu a menționat că, în calitate de candidat la Președinția României, vede relația dintre România și R.Moldova ca fiind una mult mai amplă: „O relație economică, comercială, care să completeze tot ceea ce s-a făcut până acum din punct de vedere politic, economic”.

Amintim că alegerile prezidențiale din România vor avea loc pe 4 mai. În cursă s-au înscris 11 candidați.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button