Stiri TV

‘Să înțeleagă că aleg între un viitor sigur sau aleg un experiment’


Nu președintele conduce guvernul, iar Parlamentul trebuie să aibă ca prim partid PSD, spune social-democratul Adrian Câciu. El afirmă că are „foarte mare încredere în luciditatea românilor”, care au de ales între „un viitor sigur sau un experiment”.

„Avem nevoie de un Partid Social Democrat puternic în Parlamentul României. Vedem rezultatul alegerilor prezidențiale pe turul întâi și vreau să fim foarte bine înțeleși. Vedem deja efecte negative în economia României. Nu cred că mai e un secret pentru nimeni că dobânzile au crescut cu un punct procentual. Vorbesc de dobânzile la care se împrumută statul, vedem bursa negativ, totul în roșu. Și asta înseamnă, de fapt, reacția investitorilor României față de o posibilitate, pe de o parte, ca România să intre într-un derapaj, pe de altă parte să intre în austeritate. Românii trebuie să știe că nu vrem să repetăm nici dieta Boc, nici dieta Cîțu cu austeritatea. (…) De fiecare dată, când Partidul Social-Democrat a fost la guvernare, s-a văzut un echilibru în societatea românească. Trebuie ca duminică toți oamenii să înțeleagă că aleg între un viitor sigur sau aleg un experiment”, spune Adrian Câciu, conform Mediafax.

El afirmă că „cel mai important pentru toți românii, pentru duminică, este să iasă la vot și să voteze Partidul Social-Democrat”

„Am foarte mare încredere în luciditatea românilor. Atenție, vorbesc de Parlamentul României. Guvernarea este un lucru mai serios decât orice. Parlamentul României trebuie să aibă ca prim partid politic Partidul Social-Democrat. Este, dacă vreți, garanția pentru ceea ce înseamnă o Românie dezvoltată pe de-o parte, dar și un nivel de trai în creștere. Gândiți-vă această iarnă cum va fi cu liberalizarea prețurilor la energie. Gândiți-vă haosul de pe piațele financiare. Gândiți-vă ca România să nu mai fie mâine finanțată, mâine vorbind după alegeri. Nu cred că România își dorește, și românii își doresc un haos în această țară. Asta e mesajul meu. Atenție, noi discutăm de guvernare. Nu președintele conduce guvernul”, adaugă social-democratul.

Potrivit lui Adrian Câciu, PSD este „un partid care a demonstrat întotdeauna că a avut grijă de românii”.

Candidatul PSD la alegerile prezidențiale, Marcel Ciolacu, a ratat intrarea în turul doi, după ce s-a clasat pe locul trei, după independentul Călin Georgescu și Elena Lasconi (USR).




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button