Știrile Zilei

România crește puternic în topul puterii de cumpărare


România dă o lovitură frumoasă de imagine în Uniunea Europeană. UE recunoaște că puterea de cumpărare a țării noastre a crescut substanțial.

Germania, Luxemburg și Olanda conduc în topul Eurostat, însă România a depășit Ungaria

În luna ianuarie a acestui an, salariul minim pe economie din România avea o valoare de 1.340 de PPS (indice privind puterea de cumpărare, în fapt, o monedă virtuală care aliniază preţurile în funcţie de mai mulţi parametri, primul fiind inflaţia), ceea ce poziţiona ţara pe locul 10 în clasamentul ţărilor membre ale Uniunii Europene care au un salariu minim naţional, după cum arată datele de la Eurostat, oficiul european de statistică.

Cu un salariu minim de 1.340 de euro în PPS pe lună, România se află peste ţări precum Ungaria, Croaţia, Lituania, Portugalia şi Grecia, dar încă în urma unor economii central-europene precum Polonia şi Slovenia.

Fostul ministru de Finanțe Adrian Câciu a făcut estimări privind câștigurile românilor pe 2025

Adrian Câciu a precizat că, în acest an, câștigul mediu salarial net va depăși 1.150 euro, putând ajunge la aproximativ 5.900 lei, echivalentul a 1.182 euro. Fostul ministru al Finanțelor a adăugat că a analizat datele pentru 2025 privind evoluția veniturilor angajaților din România și a rezultat că salariul mediu brut va ajunge în jurul valorii de 9.600 lei. „În anul 2025 câștigul mediu salarial net va depăși 1.150 euro, putând ajunge la aproximativ 5.900 lei (1.182 euro). Dupa ce în anul 2024 s-a adeverit estimarea pe care o facusem la început de an, respectiv aceea că salariul mediu net va depăși 1.000 de euro, am făcut analiza datelor pentru anul 2025 cu privire la evoluția veniturilor angajaților din România. Din aceasta analiză rezultă faptul că salariul mediu brut va ajunge în jurul valorii de 9.600 lei, iar salariul mediu net în jurul valorii de 5.900 lei, cu o creștere nominală de aproximativ 9,5% și o creștere reală situată între 4 și 5%”, a scris Adrian Câciu.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button