Rezultate fără precedent pentru infrastructura de transport / Planul ambițios pe care îl are pentru 2025
„Trebuie să deschidem circulaţia pe mai mult de 200 km de infrastructură rutieră de mare viteză. De la Craiova la Constanţa se va circula direct pe drum de mare viteză (DEx12-A1-A0-A2). La fel şi de la Bacău la Bucureşti (A7-A3 -A0). Noi trenuri electrice urmează să intre în circulaţie”, mai spune Grindeanu.
Şi Asociaţia Pro Infrastructură a facut, marţi, o retrospectivă rutieră pentru 2024 şi afirmă că, sub presiunea alegerilor, „anul acesta s-au aliniat toate planetele” şi s-au realizat mai multe proiecte.
„Sub presiunea alegerilor, anul acesta s-au aliniat toate planetele. Ne uităm la un neverosimil record absolut: 194,77 km inauguraţi în 2024 şi un total de 1269,87 km de autostradă şi drum expres aflaţi în exploatare. Cei mai mulţi constructori s-au mobilizat şi au lucrat pe caiet de sute de milioane de euro. Banii s-au terminat în septembrie, ministrul Grindeanu făcând rost doar de vreo 115 milioane euro la rectificarea bugetară din toamnă. Vremea teribil de secetoasă din perioada iunie-octombrie a permis ca şantierele să fie deschise 24/24, unde s-a dorit. Şi autorităţile merită câte o bilă albă pe ici pe colo, chiar dacă au în continuare prea multe negre”, a transmis, marţi, Asociaţia Pro Infrastructură, într-un mesaj pe Facebook.