‘Respectul nu a mai existat acolo!’
Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după ce aceasta a părăsit terenul la meciul cu România, de vineri, din Liga Naţiunilor la fotbal, din cauza unor presupuse jigniri venite din partea suporterilor români, este o mai puţin important decât să îşi susţină jucătorii.
”Este mesajul nostru că astfel de lucruri nu îşi au loc pe stadion. Este vorba despre o cooperare în termeni de respect, e mai important decât rezultatul”, a declarat Foda, luni, pentru revista Kicker, transmite DPA.
Foda a spus că jucătorii săi au vrut să termine pe teren meciul de la Bucureşti, iar jucătorii români au încercat să calmeze spectatorii, dar situaţia nu s-a schimbat, iar de al staţia de amplificare a stadionului nu s-au făcut anunţuri oficiale.
”Ca german, sunt antrenor în Kosovo şi accept cultura. Îi înţeleg şi îmi înţeleg jucătorii, astfel că susţin sută la sută această decizie”, a subliniat Foda.
”Cel mai important lucru este să ne tratăm unii pe alţii cu respect. Iar respectul nu am mai existat acolo după aceea, din ce mi s-a spus despre ce s-a scandat”, a adăugat tehnicianul german, relatează Agerpres.
CONTEXT
Meciul dintre naţionala de fotbal a României şi Kosovo a fost abandonat la scorul de 0-0, vineri seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa C2 din Liga Naţiunilor, după ce echipa oaspete s-a retras de pe teren în min. 90+5.
Meciul, care a fost la câteva zeci de secunde de a se încheia natural, după timpul suplimentar acordat de arbitru, s-a încheiat grotesc, cu echipa Kosovo părăsind terenul fără un motiv plauzibil, în ciuda încercărilor arbitrului de a-i determina pe jucătorii oaspeţi să rămână pe gazon.
După o întrerupere de circa 70 de minute, arbitrul danez Morten Krogh a revenit pe teren şi a fluierat sfârşitul meciului doar în prezenţa jucătorilor români, un verdict urmând să fie dat de Comisia de Disciplină a UEFA.
Incidentele au izbucnit în min. 90+5, când căpitanul oaspeţilor, Amir Rrahmani, jucător la Napoli, l-a bruscat pe Denis Alibec, iar jucătorii celor două echipe s-au implicat în busculadă. Conflictul a fost aplanat în cele din urmă, iar arbitrul Krogh a dat trei cartonaşe galbene, primite de Rrahmani, Alibec şi Dellova.
România a primit lovitură liberă, dar jucătorii au continuat să se îmbrâncească în careu înaintea executării ei, iar jucătorii kosovari au decis să părăsească terenul.
În condiţiile în care România a câştigat meciul tur, de la Prishtina, cu 3-0, Kosovo avea nevoie de cel puţin o victorie la acest scor la Bucureşti pentru a păstra şanse de a câştiga grupa şi a promova în Liga B.
Jucătorii kosovari şi-au motivat acţiunea prin faptul că unii spectatori ar fi scandat ”Serbia, Serbia”. Kosovo şi-a declarat independenţa, dar nu este recunoscută de Serbia şi nici de România.
Ancheta UEFA în acest caz ar putea duce la declararea unei victorii cu 3-0 pentru România la ”masa verde”, deoarece meciul a fost abandonat la scorul de 0-0, notează DPA.
Kosovo a părăsit terenul din aceleaşi motive şi la meciul dintre cele două echipe din septembrie 2023, în preliminariile EURO 2024, dar jucătorii kosovari au revenit atunci pe gazon după circa o oră şi meciul s-a putut încheia (2-0 pentru România).
O decizie a UEFA este aşteptată în cursul acestei săptămâni, având în vedere că tragerea la sorţi a meciurilor din play-off-ul de promovare în Liga B, pentru echipa de pe locul secund în grupă, va avea loc vineri. România conduce în Grupa C2, cu 12 puncte, urmată de Kosovo, 9 puncte. Luni sunt programate ultimele partide din grupă, România – Cipru (21:45) şi Kosovo – Lituania (21:45).