Stiri TV

Republica Moldova negociază cu Statele Unite un împrumut pentru depășirea unei posibile crize energetice


Republica Moldova examinează împreună cu Statele Unite chestiunea acordării unui sprijin financiar Chişinăului în vederea depășirii unei posibile crize energetice regionale, în cazul sistării tranzitului de gaze rusești prin Ucraina, ceea ce ar crea o amenințare la adresa aprovizionării cu energie a Transnistriei, a informat Ministerul moldovean al Energiei.

În cadrul unei întâlniri dintre ministrul moldovean al energiei, Victor Parlicov, și însărcinatul cu afaceri al SUA în Republica Moldova, Kevin Covert, au fost examinate perspectivele privind asigurarea cu resurse energetice a populației din stânga Nistrului, în cazul în care apar unele probleme legate de aprovizionarea cu gaze, după data de 1 ianuarie 2025, când expiră contractul privind tranzitul gazelor rusești, via Ucraina.

‘Un alt subiect abordat se referă la evaluările Ministerului moldovean al Energiei cu privire la sprijinul financiar necesar din partea partenerilor occidentali pentru a gestiona o posibilă criză energetică regională’, a anunţat Ministerul Energiei din Republica Moldova, într-un comunicat.

‘Înaltul oficial (diplomatul american – FI) a exprimat susţinerea SUA pentru Republica Moldova, în condiţiile actualei crize energetice și a apreciat mult viziunea strategică a Ministerului Energiei privind dezvoltarea sectorului energetic’, a precizat Ministerul moldovean al Energiei.

Pe 25 noiembrie, o delegație din Republica Moldova, condusă de ministrul Parlicov a examinat variantele privind organizarea livrărilor de gaze naturale rusești în Republica Moldova, de la 1 ianuarie 2025, precum și modalitățile de reglementare a datoriei Moldovagaz SA față de Gazprom, în cadrul unor convorbiri purtate cu preşedintele companiei Gazprom Aleksei Miller, care a avut loc la Sankt Petersburg.

Ulterior acestei întâlniri, premierul moldovean, Dorin Recean, i-a avertizat pe cetăţeni că urmează o iarnă grea, adresându-le un apel de a economisi energia electrică.

De la 1 decembrie, tariful la gaze pentru consumatorii din Republica Moldova a crescut cu 27,6%. Decizia de majorare a prețurilor pe plan intern la gazele naturale a fost luată de urgență, din cauza creșterii semnificative a prețurilor de achiziţie la gazele naturale pe piețele internaționale.

Pe fondul unei posibile sistări a furnizării de gaze rusești către Transnistria, autoritățile moldovenești se pregătesc, de asemenea, să întrerupă alimentarea cu energie electrică de la Centrala de Stat a Republicii Moldova, Centrala termoelectrică de la Cuciurgan.

În acest context, Guvernul Republicii Moldova și-a prelungit angajamentele de a furniza servicii publice pentru compania de stat Energocom, până în martie 2025, pentru a asigura achiziționarea de energie electrică și de gaze din România.

Legat de acest subiect, Parlicov a estimat că tarifele la energia electrică în Republica Moldova ar putea crește cu 50%.

Președintele Moldovagaz SA, Vadim Ceban, a declarat pe 3 decembrie că compania a achiziționat 80% din necesarul de gaze pentru sezonul rece și achiziţionează noi volume pentru perioada februarie-martie 2025.

Contractul existent, semnat între Moldovagaz și Gazprom, este încheiat până în luna octombrie 2026.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button