Propunerile cu care intră UDMR în negocierile de la Palatul Victoria
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marți, la Digi24, înaintea primei întâlniri oficiale cu PSD, PNL, USR și minorități, la ora 19.00, la Palatul Victoria, pentru formarea unei noi coaliții de guvernare, că protocolul viitoarei majorități ar trebui să conțină inclusiv prevederea unui candidat unic la prezidențiale din partea formațiunilor din Guvern, precum și data alegerilor.
„Eu spun în felul următor: cei care vor forma guvernul trebuie să aibă un singur candidat la Președinție și când se va face acordul de coaliție acolo trebuie să scrie când sunt alegerile prezidențiale anul viitor. Pe 16 martie putem avea primul tur și pe 30 martie putem avea al doilea tur dacă anul acesta se adoptă Hotărârea de Guvern, respectând tot calendarul legal. Și mai trebuie să scrie acolo că avem un candidat comun care trebuie nominalizat până la sfârșitul anului. Dacă vrem să-i enervam pe oameni și mai tare, putem lăsa alegerile prezidențiale și în iunie, dar din punctul meu de vedere este o greșeală”, a declarat Kelemen Hunor.
El a adăugat că în opinia PSD este îndreptățit să primească funcția de premier din moment ce a câștigat alegerile parlamentare și că ar fi bine să existe și un partid european în opoziție pentru că altfel există riscul ca AUR, POT și SOS România să depășească 50% intenție de vot pe termen mediu și lung.