Producția industrială a scăzut în primele zece luni ale anului
Producţia industrială în primele zece luni ale anului, comparativ cu cea înregistrată în perioada similară din 2023, a fost mai mică cu 1,8%, ca serie brută, și cu 1,6%, ca serie ajustată, arată Institutul Național de Statistică.
Astfel, în octombrie 2024, producţia industrială (serie brută) a crescut faţă de luna precedentă cu 6,2%, datorită creșterilor din cele trei sectoare industriale: industria extractivă (+8,0%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+7,9%) și industria prelucrătoare (+5,9%). Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, producția a crescut cu 0,4%.
Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială (serie brută) a crescut cu 1,3%, susținută de creșterile industriei extractive (+2,3%) și industriei prelucrătoare (+1,7%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 2,9%. Ca serie ajustată, producția a fost mai mică faţă de luna corespunzătoare din anul precedent cu 0,9%.
Producţia industrială (serie brută), în primele zece luni ale anului, comparativ cu cea înregistrată în perioada similară din 2023, a scăzut cu 1,8%, din cauza scăderilor înregistrate de cele trei sectoare industriale: producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-5,0%), industria prelucrătoare (-1,5%) și industria extractivă (-0,7%). Ca serie ajustată, producţia industrială a fost mai mică cu 1,6%.