Procurorii au renunțat la dosarele lui Donald Trump
Procurorii din SUA au renunţat luni la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump, două dosare judiciare separate, înclinându-se în faţa realităţii că acestea nu vor fi finalizate sau nu vor continua înainte ca Trump să revină la Casa Albă anul viitor, relatează The Guardian.
Procurorii care lucrează cu procurorul special Jack Smith au declarat că o politică de lungă durată a Departamentului de Justiţie al SUA, care susţine că preşedinţii în exerciţiu nu ar trebui să fie urmăriţi penal, impune ca cele două cazuri să fie clasate înainte ca Trump să preia funcţia, la 20 ianuarie.
Retragerile au marcat sfârşitul bătăliei juridice de ani de zile dintre Trump şi procurorul special Jack Smith şi au reflectat capacitatea extraordinară a lui Trump de a evita o punere sub acuzare care ar fi scufundat candidatura prezidenţială a oricărei alte persoane, comentează The Guardian.
Dosarele lui Trump s-au clasat
Victoria lui Trump în alegeri ar fi însemnat întotdeauna sfârşitul cauzelor penale împotriva sa. Este vorba de dosarul privind păstrarea de către Trump a unor documente clasificate după ce a plecat de la Casa Albă în 2021 şi de dosarul care se referă la eforturile sale de a anula alegerile din 2020.
Politica Departamentului de Justiţie interzice luarea de măsuri penale împotriva unui preşedinte în exerciţiu, iar decizia de luni a procurorilor arată totodată cât de mult a reuşit Trump, cu ajutorul unor judecători clemenţi, să învingă sistemul judiciar printr-un joc îndrăzneţ de folosire a unei campanii prezidenţiale şi a calendarului politic pentru a evita acuzaţii altfel profund periculoase.
Într-o moţiune de şase pagini pentru respingerea cazului de interferenţă în alegerile din 2020, procurorii au arătat că, deşi Trump nu este încă preşedinte, li s-a spus de către biroul de consiliere juridică al Departamentului, care oferă consiliere juridică internă, să retragă cazul înainte de învestirea sa, în ianuarie.
„Poziţia Departamentului de Justiţie este de mult timp aceea că, prin Constituţia Statelor Unite, se interzice punerea sub acuzare la nivel federal şi urmărirea penală ulterioară a unui preşedinte în exerciţiu”, a scris Molly Gaston, adjunctul principal al lui Smith. „Această interdicţie este categorică şi nu depinde de gravitatea infracţiunilor imputate, de soliditatea dovezilor prezentate de guvern sau de meritele urmăririi penale, pe care guvernul le susţine pe deplin”, a adăugat ea.
Câteva momente mai târziu, procurorii au informat Curtea de Apel a SUA pentru al 11-lea circuit că îşi retrag şi contestaţia anterioară depusă împotriva respingerii cazului privind documentele clasificate păstrate de Trump. Aceştia au declarat însă că vor continua să încerce să deschidă procese împotriva coinculpaţilor din dosarul lui Trump, Walt Nauta şi Carlos De Oliveira, deşi nu este clar dacă aceste acuzaţii nu vor fi cumva şi ele retrase odată ce loialista lui Trump, Pam Bondi, aleasă procuror general, va prelua conducerea Departamentului de Justiţie. Trump ar fi ascuns la clubul său din Mar-a-Lago 101 documente clasificate după ce a părăsit funcţia prezidenţială, în 2021, şu a fost pus sub acuzare după ce a ignorat o citaţie pentru returnarea lor.
Directorul de comunicare al lui Trump, Steven Cheung, a salutat veştile bune într-un comunicat. „Decizia de astăzi a DOJ pune capăt cazurilor federale neconstituţionale împotriva preşedintelui Trump şi reprezintă o victorie majoră pentru statul de drept. Poporul american şi preşedintele Trump doresc încetarea imediată a instrumentalizării politice a sistemului nostru de justiţie”, a scris Cheung.
La câteva zile după victoria lui Trump, procurorii au început să examineze cum să închidă dosarul privind alegerile din 2020, aflat pe rolul instanţei districtuale federale din Washington, şi chestiunea mai complicată a dosarului privind documentele clasificate, aflat pe rolul Curţii de Apel a SUA pentru al 11-lea circuit.
Trump şi-a lansat campania prezidenţială în 2022 sub ameninţarea unei investigaţii iminente a unui procuror special cu privire la păstrarea materialelor de securitate naţională la clubul său Mar-a-Lago după ce a pierdut alegerile prezidenţiale din 2020 şi a părăsit Casa Albă. Trump le-a spus în mod repetat susţinătorilor la mitinguri şi în declaraţii publice că el candidează pentru libertatea sa efectivă, îndemnând alegătorii să îl readucă la preşedinţie, în parte pentru că acuzaţiile vor dispărea doar dacă el va fi reales.
Trump a promis, de asemenea, să urmărească în justiţie procurorii şi anchetatorii federali implicaţi în aceste cazuri. În anticiparea unui efort de represalii legale preconizate, Smith şi adjuncţii săi de top sunt de aşteptat să demisioneze din Departamentul de Justiţie înainte ca Trump să fie învestit, potrivit The Guardian.
Timp de luni de zile, strategia juridică globală a lui Trump a fost de a amâna cazurile penale până după alegerile din 5 noiembrie – mizând pe faptul că, dacă va câştiga, va putea numi un procuror general loial care va renunţa pur şi simplu la urmărirea penală.
El nu a reuşit însă să amâne procesul său penal din New York, legat de eforturile sale de a influenţa rezultatul alegerilor din 2016 printr-o schemă ilegală de ascundere a banilor pentru vedeta porno Stormy Daniels. În acest caz, el a fost condamnat deja pentru 34 de infracţiuni, dar sentinţa a fost amânată pe o perioadă nedeterminată.