Sport

Prima dată de la introducerea regulii U21, un tânăr marcator în fiecare etapă înainte de pauza de iarnă


Pentru prima dată de la introducerea regulii U21, adică începând din 2016, a existat un tânăr marcator în fiecare etapă înaintea pauzei de iarnă, informează FRF.

Regula U21, în forma actuală, prevede obligativitatea de a avea în permanenţă pe teren un jucător născut începând cu 1 ianuarie 2002, scrie news.ro.

Iată cele mai interesante statistici despre fotbaliştii U21 după primele 21 de etape ale SuperLigii.

96 de jucători U21 au evoluat în acest sezon, mai mulţi decât în întreg sezonul regular 2023-2024 (90).

71 de goluri au reuşit tinerii în 21 de etape, adică 17,88% din totalul golurilor din acest sezon. După acelaşi număr de etape, în precedentele 3 sezoane marcaseră 39 goluri / 11,27% (2021-2022), 45 goluri / 11,53% (2022-2023), respectiv 39 goluri / 9,35% (2023-2024).

25 de jucători U21 au debutat până acum în actualul sezon, iar 8 au marcat în premieră în SuperLigă.

Etapa 16 a adus cel mai mare număr de fotbalişti U21 folosiţi – 44, în timp ce în etapele 12 şi 19 au marcat cel mai mult – câte 7 goluri.

4 marcatori diferiţi, cei mai mulţi din acest sezon, are Unirea Slobozia.

O singură echipă, Oţelul Galaţi, nu are niciun marcator printre jucătorii U21 folosiţi.

Cătălin CÎRJAN (Dinamo) este singurul jucător U21 care a fost titular în toate cele 21 de etape. Doar Vladislav BLĂNUŢĂ (U Cluj) a mai bifat minute în toate rundele disputate până acum.

Louis MUNTEANU (CFR Cluj) şi Ştefan BAIARAM (Universitatea Craiova) au marcat în 3 etape consecutive.

Vladislav BLĂNUŢĂ (Universitatea Cluj) este singurul care a reuşit 3 „duble”.

TOPUL MARCATORILOR U21

Louis MUNTEANU (CFR Cluj), Vladislav BLĂNUŢĂ (Universitatea Cluj) – 9 goluri

Ştefan BAIARAM (Universitatea Craiova) – 7 goluri

Cătălin CÎRJAN (Dinamo), Ianis STOICA (Hermannstadt), Mihnea RĂDULESCU (Petrolul) – 4 goluri

CELE MAI MULTE MINUTE JUCATE

Cătălin CÎRJAN (Dinamo) – 1662 minute

Robert POPA (UTA Arad) – 1438 minute

Ianis STOICA (Hermannstadt) – 1425 minute

Andrei BORZA (Rapid) – 1389 minute

Ovidiu PERIANU (Unirea Slobozia) – 1360 minute

ECHIPELE CU CELE MAI MULTE GOLURI U21

CFR Cluj – 11 goluri

Universitatea Cluj – 9 goluri

Universitatea Craiova – 8 goluri

Hermannstadt – 7 goluri

CLUBURILE CU CEI MAI MULŢI JUCĂTORI U21 FOLOSIŢI

Farul Constanţa – 12

Dinamo – 9

ACS Petrolul 52 – 8

FC Rapid 1923 – 7

Universitatea Cluj, UTA Arad, Hermannstadt, Oţelul Galaţi, Gloria Buzău – 6

ECHIPELE CU CELE MAI MULTE MINUTE U21

Farul Constanţa – 3996 minute

Dinamo – 3710 minute

FC Rapid 1923 – 3607 minute

CFR Cluj – 3602 minute

UTA Arad – 2622 minute

ECHIPELE CU CEA MAI MARE MEDIE DE MINUTE / APARIŢIE U21

CFR Cluj – 75 minute

UTA Arad – 59,5 minute

FC Rapid 1923 – 56,3 minute

FCSB – 54,7 minute

Dinamo – 52,2 minute




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button